După trei săptămâni de activitate de colectare și rectificări campania ecologică de curățenie generală de primăvară 2016, organizată de Primăria municipiului Timișoara în parteneriat cu RETIM Ecologic Service SA, s-a finalizat.
În urma acestei activități s-au colectat în total peste 3.000 de tone de deșeuri. În majoritate aceste deșeuri au rezultat din obiecte de uz casnic și gospodăresc, precum și din deșeuri vegetale. Din cantitatea totală colectată 72,21 tone au fost deșeuri recuperabile (plastic, metal, anvelope, deşeuri electrice, electronice şi electrocasnice, etc.).
Începând cu data de 25 aprilie 2016 orice depuneri de deșeuri pe domeniul public sunt ilegale, iar cei care vor fi depistați ca fiind vinovați, conform legislației în vigoare, sunt pasibili de amenzi aplicate de către organele abilitate în acest sens, respectiv Poliția locală și Garda de mediu.
În consecință, cetățenilor care mai dețin astfel de deșeuri nu le mai pot scoate pe domeniul public, dar pot să apeleze la serviciul containere pe care RETIM îl oferă contra cost pe tot parcursul anului. Vă reamintim că RETIM Ecologic Service pune la dispoziție containere de 1,7 mc, 7 mc și 22 mc. Modalitatea prin care puteți beneficia de acest serviciu se regăsește în detaliu pe site-ul www.retim.ro, la pagina servicii.