4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Peste 2.700 de locuri de muncă ar putea apărea în Valea Jiului. Află în ce domenii ai putea să te angajezi

Peste 2.700 de locuri de muncă ar putea apărea în Valea Jiului, până în anul 2030, prin aplicarea unor scenarii axate pe dezvoltarea sectoarelor primare ale economiei – agricultură, industrii, servicii, potrivit unui raport lansat luni la Palatul Cultural al Minerului din Lupeni, de către organizaţiile Greenpeace România şi Bankwatch România.

Raportul intitulat „Tranziţie justă în Hunedoara – Diversificare economică, echitabilă şi durabilă” a fost pregătit de Centrul Român de Politici Economice, iar studiul este dedicat identificării alternativelor de dezvoltare a Văii Jiului, ca modalităţi de înlocuire a profilului monoindustrial al zonei, în prezent bazat pe exploatarea cărbunelui.

„În sectorul primar, care include microferme de animale sau cultivarea arbuştilor fructiferi, până în 2030 se pot crea beneficii nete de 420 milioane lei şi 760 de locuri de muncă. Sectorul secundar (energie regenerabilă, creşterea eficienţei energetice a clădirilor etc ) ar produce beneficii nete de 150 milioane lei şi 1.520 locuri de muncă. Nu în ultimul rând, impactul total al sectorului terţiar (dezvoltarea structurilor de sprijin, agropensiuni, turism în natură) va fi de 181,27 milioane de lei şi 434 de locuri de muncă”, se precizează într-un comunicat al organizaţiilor citate, transmis luni AGERPRES.

Pentru ca scenariile să prindă contur, raportul recomandă, printre altele, elaborarea şi implementarea unor programe de calificare, recalificare şi instruire, creşterea competitivităţii produselor şi serviciilor oferite de către mediul privat, identificarea domeniilor cheie pentru implicarea locuitorilor.

Alte direcţii se referă la creşterea conectivităţii zonei prin atragerea de investiţii în domeniul transporturilor, întărirea capacităţii administrative, stimularea colaborării dintre actorii locali – societate civilă, autorităţi publice, mediul privat şi structurile de învăţământ.

Potrivit celor două organizaţii, contextul naţional şi european este favorabil pentru a implementa soluţiile enunţate în raport.

„Valea Jiului este regiune pilot în cadrul Platformei pentru Regiuni Carbonifere în Tranziţie şi multe părţi interesate sunt implicate activ în acest proces. Raportul este relevant şi pentru realizarea Strategiei de dezvoltare a regiunii, document definitoriu pentru următorul exerciţiu financiar 2021-2027”, se arată în comunicat.

La evenimentul desfăşurat în oraşul Lupeni au participat autorităţi locale şi regionale, asociaţii, sindicate, reprezentanţi ai mediului de afaceri, dar şi ai Universităţii din Petroşani.

Sursa: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cât câștigă un muncitor necalificat care se angajează la multinaționalele din Timișoara?

Mesajul unui tânăr enervat că în Timișoara o companie multinațională angajează muncitori necalificați, ca operatori în producție, oferind venituri lunare în jurul a 4.000...

Municipiul Timișoara va negocia achiziționarea unui pachet de acțiuni pentru Aeroportul „Traian Vuia”

La inițiativa primarului Dominic Fritz, Municipiul Timișoara va negocia achiziționarea acțiunilor private ale Aeroportului „Traian Vuia”, respectiv pachetul de 20% deținut de Fondul Proprietatea....

Citește și :