Peste 181 milioane de euro, bani nerambursabili, alocați regiunii de vest în 2016

185

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 se află la finalul primului an de implementare, an în care în Regiunea Vest au fost depuse 173 de proiecte cu o valoare a finanțării nerambursabile de 181,92 milioane de euro. Aceste proiecte au fost depuse spre finanțare în cadrul a 6 apeluri de proiecte – apeluri dedicate microîntreprinderilor (prioritatea de investiții 2.1A), reabilitarea termică a blocurilor de locuințe (prioritatea de investiții 3.1), patrimoniul cultural (prioritatea de investiții 5.1), îmbunătățirea mediului urban (prioritatea de investiții 5.2), infrastructura de drumuri județene (prioritatea de investiții 6.1) și turismul (prioritatea de investiții 7.1).

Dintre cele 6 apeluri de proiecte, apelul pentru microîntreprinderile din Regiunea Vest (prioritatea de investiții 2.1A) este încă deschis în vederea depunerii de proiecte spre finanțare, iar apelul pentru infrastructura de drumuri județene (prioritatea de investiții 6.1) a fost relansat, urmând ca din 6 ianuarie 2017 să se poată depune proiecte spre finanțare și în cadrul acestui apel de proiecte.

Valoarea alocării financiare pentru cele 6 apeluri lansate în 2016 reprezintă 30,46% (214,84 milioane euro) din totalul alocării financiare pentru POR 2014 – 2020 în Regiunea Vest (705,34 milioane euro).

În perioada imediat următoare/luna decembrie a acestui an, conform calendarului agreat de Comitetul de Monitorizare al Programului Operațional Regional ce s-a întrunit în 24 noiembrie 2016 la Baia Mare, vor fi lansate patru apeluri de proiecte pentru:
– prioritatea de investiții 2.2 care vizează îmbunătățirea competitivității economice prin creșterea productivității muncii în întreprinderile mici și mijlocii;
– prioritatea de investiții 3.1/operațiunea B. Clădiri Publice – dedicată reabilitării termice a clădirilor publice;
– prioritatea de investiții 4.1 – destinată municipiilor reședință de județ, pentru depunerea Strategiilor de dezvoltare urbană şi a planurilor de mobilitate
– prioritatea de investiții 8.1/operațiunea A. Persoane vârstnice – dedicată infrastructurii de sociale pentru bătrâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.