Peste 1600 de maşini folosite de hoți români, confiscate în Italia și alte 9 țări. Modul de operare

667

Polițiștii italieni au anunțat că au confiscat un număr de 1660 de mașini folosite de o rețea infracțională formată în principal din români pentru a comite furturi și jafuri în Italia și alte țări europene.

Potrivit La Repubblica, cele 1665 de mașini, a căror valoare totală este estimată la 13 milioane de euro, au fost confiscate în urma unor operațiuni desfășurate în Italia, România, Spania, Germania, Franţa, Bulgaria, Austria, Elveţia, Ungaria şi Polonia.

Sursa citată notează că mașinile, care erau înregistrate pe numele a șase persoane de naționalitate română, erau folosite la comiterea de furturi și jafuri, victimele fiind în principal persoane în vârstă.

Carabinierii italieni au precizat într-o declaraţie că, după mai mult de doi ani de investigaţii, au reuşit să dovedească 102 furturi şi jafuri comise de 42 de suspecţi români de etnie romă.

Ca mod de operare, suspecţii studiau împrejurimile din maşină şi se opreau lângă un trecător pentru a-l întreba încotro ar trebui să meargă pentru a ajunge într-un anumit loc. În acel moment o femeie cobora din maşină şi, mimând că ar dori să îmbrăţişeze victima, îi sustrăgea acesteia un ceas sau alte obiecte de valoare.

Ţintele erau de obicei persoane în vârstă, mai precizează poliţia, adăugând că suspecţii au obţinut astfel milioane pe care le-au cheltuit pe maşini de lux şi vile cu care se lăudau pe reţelele de socializare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.