Peste 16.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns în Timiș

45

Peste 16.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns în județul Timiș. Urmează să fie trimise medicilor de familie care le vor administra. Sunt câteva categorii de persoane care au prioritate, anunță autoritățile sanitare.

„Direcția de Sănătate Publică Timiș a recepționat două noi tranșe de vaccin antigripal de tip tetravalent în cantitate de 16.334 doze (prima tranșă de 2.079 doze iar cea de-a doua tranșă de 14.255 doze). Acestea urmează să fie distribuite, în zilele următoare către medicii de familie, în vederea vaccinării cu prioritate a persoanelor cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, bătrâni şi gravide, precum și celorlalte categorii de persoane”, a transmis DSP Timiș.

Până acum, în Timiș au fost trimise 24.956 de doze vaccin antigripal de tip tetravalent. Serurile împotriva COVID-19 pot fi administrate simultan sau la orice interval de timp cu alt produs din Programul Național de Vaccinare (PNV) destinat copiilor și grupelor populaționale aflate la risc (vaccinarea antigripală, vaccinarea anti-HPV), profilaxia tetanosului sau alte produse vaccinale care dețin autorizație de punere pe piață în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.