Consiliul local a aprobat, în ședința de ieri, acordarea de burse pentru elevii din unitățile școlare din Timișoara, pentru anul 2021, conform propunerilor primite din partea unităților de învățământ. Au fost alocate 12 milioane de lei și un milion de lei pentru plata burselor restante.
Cuantumurile burselor pentru cele patru categorii (performanță, merit, studiu și sociale) au fost stabilite la valoarea de câte o sută de lei pe lună pentru performanță, merit și studiu și 140 de lei pe lună pentru bursele sociale. Bursele sunt acordate pe perioada anului școlar – adică 9 luni – cu excepția categoriei de burse sociale, care se acordă pe toată perioada anului calendaristic și anume pe 12 luni. Criteriile generale de acordare a burselor se stabilesc de către Ministerul Educației și Cercetării.
Criteriile specifice de acordare a burselor de performanță, de merit, a burselor de studiu și a celor de ajutor social se stabilesc anual în consiliile de administrație ale unităților de învățământ, în limitele fondurilor repartizate și în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare. Bursele de ajutor social se acordă tuturor elevilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.
Pentru burse, consiliul local a alocat suma de 13.769.500 lei, din care suma de1.209.000 lei a fost utilizată pentru plata burselor restante din anul 2020. Rezultă așadar, suma de 12.106.500 lei pentru bursele școlare pentru anul 2021, repartizată din sume defalcate din TVA și suma de 454.000 aprobată de consiliul local, în vederea majorării cuantumului burselor sociale acordate elevilor cu suma de 40 lei/bursã.
Dat fiind faptul că suma alocată în buget este suficientă pentru acoperirea necesarului de burse solicitate, s-a votat acordarea integrală a burselor sociale (bolnavi, orfani și pentru cei cu venituri foarte mici), a burselor de studiu, a burselor de performanță și a burselor de merit pentru fiecare unitate de învățământ. Acordarea integrală înseamnă că, spre deosebire de anii trecuți când suma totală era insuficientă, vor primi burse toți elevii care au acest drept, conform listelor transmise de unitățile de învățământ.
Astfel, vor fi acordate în acest an 13.137 de burse, în sumă totală de 12.106.500 lei.