1.1 C
Timișoara
duminică 22 decembrie 2024

Peste 100.000 de timișeni au votat la parlamentare. Situația în vestul țării

Peste 100.000 de timișeni au ieșit până acum la vot. Dintre aceștia, 90.200 au votat pe listele permanente, 9.200 pe cele suplimentare și aprope 900 au solicitat urna mobilă. Procentul de prezență este de puțin peste 16%.

În județele învecinate, situația este asemănptoare. În Arad, și-au exercitat dreptul la vot aproape 15% dintre alegători, iar în Caraș-Severin, prezența la urne este de 15,4%.
La nivel național, au iețit la vot 18% dintre românii cu drept de vot, adică 3,2 milioane de oameni.

În Diaspora, peste 160.000 de români au votat deja, dintre care 21.300 și-au exprimat opțiunea electorală prin corespondență.

Update: Prezența la vot la ora 16:00, în vestul țării

Județele din vestul țării sunt în a doua parte a clasamentului prezenței la vot. În Timiș, nu a fost atins pragul de 20%, în Arad, prezența este de sub 19%, în timp ce acest procent a fost depășit ușor de Caraș-Severin.

În cifre, asta înseamnă că aproximativ 124.000 de timișeni au mers la vot, peste 50.000 de cărășeni și 72.000 de arădeni.

În țară, județul cu cea mai mare prezență la vot este Mehedinți, cu 31%, urmat de Teleorman, cu peste 27%.

În România, au mers la urne, până la ora 16:00, 4 milioane de alegători, adică un procent de 22%.

Update: Până la ora 18:00, 25% dintre alegătorii din Timiș au mers la vot

Timișenii, precum toți românii, nu se arată interesați de alegerile pentru Camera Deputaților și Senat. O dovedește prezența scăzută la vot, atât în vestul țării, precum și în țară.

În județul Timiș se înregistrează, la ora 18:00, o prezență de peste 25% a celor cu drept de vot. Există și o localitate unde la urne au mers 165% dintre alegători – Dobrești. Însă aici vorbim despre puțini locuitori și pragul de 100% a fost depășit de cei care au votat pe liste suplimentare.

În Caraș-Severin și Arad sunt aceleași date, aproximativ 25 de procente de votanți.

La nivel național, 5 milioane de români au mers până acum să voteze, adică aproape 28% dintre alegătorii înscriși pe liste. Județul Mehedinți se menține în top cu cea mai mare prezență la vot – 38%.
Celelalte județe unde mai bine de 30 de procente dintre alegători și-au exprimat opțiunea electorală sunt: Bihor, Buzău, Dolj, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Gorj, Olt, Sălaj, Teleroman și Vâlcea.

Mai sunt doar trei ore până la închiderea urnelor, iar datele arată că șansele ca procentajul prezenței la urne să treacă de pragul de 50% sunt foarte mici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :