Fenomenul migraţiei ilegale în judeţul Timiş a însemnat depistarea, din 22 aprilie, a 1.518 persoane, din care 1.021 aveau documente de solicitare de azil şi peste 400 de persoane erau fără documente legale de şedere în România, a anunţat joi reprezentantul Poliţiei de Frontieră Timişoara, Nelu-Gabi Paraschiv, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural.
Conform sursei citate, cea mai mare parte dintre aceşti migranţi proveneau din alte cinci centre de azilanţi din ţară.
„Fenomenul migraţiei a cunoscut o nouă dimensiune, din 22 aprilie au fost desfăşurate acţiuni în sistem integrat la care au participat toate structurile MAI, care au depistat 1.518 migranţi, din care 1.021 aveau documente de solicitare de azil şi peste 400 de persoane erau fără documente. Din aceştia, 131 proveneau din centrul Maramureş, 116 centrul Bucureşti, 117 de la Galaţi, 144 de la Giurgiu, 119 din Rădăuţi şi 386 din Timişoara”, a afirmat Paraschiv.
Cei care proveneau din alte centre de cazare a migranţilor din ţară au fost predaţi autorităţilor cu arie de competenţe în activitatea migraţională, iar acţiunile vor continua pentru depistarea lor.