Peste 1.000 de cazuri COVID în țară și aproape 40 în Timiș

57

Sunt 1.059 de noi cazuri de coronavirus, marți, în țară și 37 în județul Timiș. Bilanțul național ajunge astfel la 114.648 de infectări. În ultimele 24 de ore au murit 45 de persoane bolnave de COVID-19, dintre care două sunt din Timiș.

Cele 37 de îmbolnăviri din Timiș sunt distribuite astfel: Timișoara – 16, Lugoj – 4, Șag -2, Dumbrăvița – 2, Moșnița Nouă – 1, Sânandrei – 2, Cladova (Bethausen)-2, Racovița – 1, Bacova (Buziaș)-1, Soca (Banloc) – 1, Variaș – 1, Ghiroda-1, Giroc-1, Lovrin-1, Cenad-1. Pacienții internați în spitalele timișene au ajuns la 159, dintre care 15 sunt la terapie intensivă. Unitățile sanitare sunt deja sufocate și nu prea mai sunt paturi libere de ATI.
În Arad au apărut 19 cazuri noi de infectare cu noul virus și în Caraș-Severin 44. Totalul îmbolnăvirilor din aceste două județe ajunge astfel la 2.431, respectiv 1.174. În Hunedoara sunt 22 de noi cazuri, cu un total de 2096 de îmbolnăviri.

În intervalul 21.09.2020 (10:00) – 22.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 45 de decese (28 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.