Pesta porcină se răspândește în vestul țării. Animale sacrificate în mai multe gospodării

145
gripa porcina

Pesta porcină se răspândeşte în Bihor. Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a anunţat, luni, printr-un comunicat de presă, că a fost confirmată prezenţa virusului pestei porcine africane la patru gospodării din localitatea Cubulcut, lângă Săcueni.

”Pentru a preveni răspândirea bolii, au fost sacrificaţi porcii bolnavi şi cei care au fost în contact cu aceştia şi au fost recoltate probe pentru examene de laborator de la animalele moarte şi de la cele sacrificate”, se arată în comunicat.

DSVSA nu precizează numărul animalelor sacrificate, dar aminteşte că proprietarii animalelor vor fi despăgubiţi, conform prevederilor HG 1214/2009, modificată şi completată prin HG 484/2018.

Totodată, conform procedurilor, specialiştii din cadrul DSVSA Bihor au luat măsuri privind punerea sub supraveghere sanitară veterinară a exploataţiilor afectate, impunerea de restricţii de mişcare din şi către curţile şi localităţile afectate, efectuarea dezinfecţiei exploataţiilor afectate, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate.

„DSVSA Bihor va informa periodic publicul din judeţ, cu privire la evoluţia bolii şi a măsurilor care trebuie respectate pentru a limita efectele bolii şi a preveni răspândirea virusului”, se mai arată în comunicat. Specialiştii reamintesc că pesta porcină africană nu afectează oamenii.

Săptămâna trecută, DSVSA Bihor a mai anunţat confirmarea a 39 de focare de pestă porcină în 14 localităţi din judeţ.

sursa – ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.