Abia scăpați de spaima ca Georgescu să le cânte pe la urechi teme muzicale vechi și, se vede treaba, nepieritoare, precum „Sfântă tinerețe legionară” sau „Moscova nu crede în lacrimi”, pesediștii, laolaltă cu peneliștii, au revenit veseli la butoane.

L-au tras după ei pe Kelemen Hunor, singurul politician cu mintea încă întreagă din arcul puterii, și se văd din nou indispensabili poporului care le-a dat un năvalnic șut în fund la recentele alegeri.
„La vremuri noi tot noi”, se alintă băieții lui Ciolacu și Bolojan, uitând că, deși au, într-adevăr, o majoritate parlamentară relativ fragilă împreună cu UDMR, polul suveranist se aproapie binișor, la ora asta, de patruzeci la sută susținere printre români.
Mainstream-ul politic, tot mai contestat de prin toate cotloanele societății, pare sedus de ideea că marele pericol Georgescu a trecut definitiv cu ajutorul controversat al Curții Constituționale.

Ce nu ar trebui să uite nicio clipă Ciolacu, Grindeanu și Bolojan este faptul că, scoaterea pe margine a lui Georgescu — care cel mai probabil nu va fi lăsat să mai candideze la președinție — nu-i va scăpa pe ei și nici pe noi, ceilalți, oameni din popor, cu „toate țiglele pe case” încă, de valul nărăvaș al dreptei extreme.
Dacă nu va mai fi Georgescu, vor fi Simion sau, cum se aude, Claudiu Târziu, aceia care le vor smulge românilor disperați și frustrați steagul marilor virtuți poporaniste.

Privită și înțeleasă mai bine decât noi toți din interior de mințile lucide din exterior, cum ar fi cele ale intelectualilor publici de faimă internațională Stefano Bottoni și Thierry Wolton, România se află acum în postura unui bloc de locatari unde, pe lângă oamenii obișnuiți, se preumblă liber fantomele mânioase ale celor însingurați și umiliți, timp de decenii, de politicieni din tipologia lui Ciucă, Ciolacu, Rareș Bogdan. Bottoni merge mai departe și, într-o analiză făcută pentru un site cu acoperire națională, anume Hotnews, scrie, limpede și brutal ca o lamă de cuțit pe piele, că „mortul a ieșit de acum din debara și trăiește alături de toți ceilalți în sufragerie”.
Adicătelea, ca să fie limpede până și pentru cei mai proști dintre toți neisprăviții ce au condus România în ultimii ani — și care l-au propulsat pe Călin Georgescu în postura de „salvatore della patria” — mortul extremei drepte a ajuns în casele și în sufletele prea multor români.

Mortul se joacă printre noi, fluieră melodii înălțătoare despre pace și românismul pur și nepieritor al lui Decebal și Antonescu și, din când în când, ne scuipă voios în farfurie un „hai sictir, te-am făcut și de data asta, suflețelul meu iubit!”.