De vorbă despre elaborarea unui film documentar

Deși nu este o grupare prea veche în peisajul cultural banațean, faptele deja fac cunoscută Uniunea Jurnaliștilor din Mass-media Minorităților Etnice. A pornit la drum ca o necesară punere la un loc a muncii unor ziariști ce făceau eforturi de a prezenta fiecare bunele dar și nerealizările etniei sale. Minoritățile etinice din România, dar mai cu seamă din Banat, se lovesc cam de aceleași probleme deci era firesc să-și impartă cunoștiințele pentru o mai bună atingere a subiectelor propuse dar și o mai facilă penetrare până la publicul țintă al fiecăruia.
„Mulți sârbi de pe aceste meleaguri au contribuit, de-a lungul istoriei, la dezvoltarea culturii și civilizației noastre și au avut realizări memorabile în diferite domenii de activitate. Au fost mari filantropi înființând școli și fundații, au fost pionieri în medicină, arhitectură, literatură și artă. Au fost renumiți scriitori, medici, iluminiști ori pictori celebrii. Apărători ai credinței, unii sunt considerați sfinți atât pentru români, cât și pentru sârbi…

Printr-un proiect româno-sârb finanțat de Ministerul Culturii și Informării din Republica Serbia, UJMME a realizat recent un film documentar despre zece dintre ei.”

O scurtă dar foarte interesantă discuție cu cineastul Raico Cornea ne arată câteva din realizările acestei asociații profesionale de tip mai aparte. În destul de scurt timp Asociația a fost deja implicată în sprijinirea sau chiar realizarea unor proiecte culturale interesante din care se evidențiază realizarea unor filme documentare cu valențe artistico-istorice ce scot în evidență trăsăturile specifice fiecărei nații în concertul național. Ba chiar mai mult unele personalități transced viața cultural științifică a țării noastre fiind repere la nivel internațional.

-Domnule Cornea ce puteți să ne spuneți despre filmul lansat acum în decembrie (2019) despre personalitățile marcante ale etniei sârbe ridicate de pe meleagurile noastre? Spuneți-ne câte ceva și despre Asociația ce o reprezentați.
– Proiectul practic e finanțat de Ministerul Culturii și Informării din Serbia. Este primul meu proiect făcut pentru Uniunea Jurnaliștilor din Mass Media Minorităților Etnice (Asociația UJMME). Este al 14-lea film pe care-l facem la asociație. Toate sunt legate în principiu de viața minorităților. Am făcut, de exemplu, „Banatul multicultural”, a urmat apoi „Dobrogea multiculturală”. Am mai făcut filmul „Evreii din Arad la 300 de ani” făcut în 2017 când au sărbătorit cei 300 de ani de când li s-a permis să intre în Cetatea Aradului. Am mai realizat și „Premierele Timișoarei” în care am ales să prezentăm zece din cele mai inedite premiere ale orașului (din cele cîteva sute).

Pot vorbi de asemenea de „Timișoara o Europă în miniatură”, despre minorități, despre conviețuire etnică armonioasă. A mai urmat „Timișul splendoarea diversitîții etnice”. Am luat la rând minoritățile din județ. Și au ieșit materiale interesante. În general le donam aceste filme. De pildă „Premierele Timișoarei” le-am donat la Info Centrul Turistic. Pentru început cam 20 de DVD pentru a putea fi date celor interesați. Poate vine o delegație din străinătate, să avem ce arăta.
-Să revenim la cel mai nou din filme cel despre personalitățile sârbe.
-Filmul este de 43 de minute. Au fost alese zece mari personalități ale sârbilor ce provin din România de pe meleagurile din jurul nostru. Cel mai greu a fost să selectez dintr-o multitudine de personalități marcante. Deci cam ăsta este filmul. Noi l-am conceput să fie util mai ales tinerilor. Pentru că am observat că tinerii nu prea citesc. Nu au răbdare să citească o carte, preferă să se uite la un film. Atunci am conceput un film cu câte patru minute despre viața fiecăruia din acești oameni care contribuit nu numai la cultura dar la viața socială în general.Am vrut ca acest film să fie o contribuție a noastră la această cultură multietnică din Banat. Cred că într-o măsură ne-a reușit. Cum ați văzut sala a fost plină! Demult nu s-a întâmplat la Uniunea Sârbilor într-o zi de luni seara să fie așa aflux deosebit de curioși. Oamenii au fost interesați și le-a plăcut.

Este un film de cultură generală. Intenționăm să-l prezentîm în școli, mai cu seamă la liceul sârbesc. Am dori să facem o premieră și la Belgrad. Dacă se adună sîrbii din București vom încerca și acolo o prezentare.
Și să nu uităm Aradul, mai ales că de acolo provin câteva personaje. Cum ar fi Jovan Stejić, primul medic cu acte în regulă la sârbi s-a născut și trăit la Arad. Este considerat pionierul transfuziologiei europene.
Am vrut să facem un film lejer. O foartre greu să încapă o viață întreagă în patru minute. Ăsta este rostul nostru al jurnaliștilor să încercăm să comprimăm aceste vieți în puține minute de film. Și ce vieți! Sunt personalități. Nu doar simpli trăitori pe pământ. Cred că acest film este o reușită măcar din punctul nostru de vedere al Uniunii Jurnaliștilor.

-Câteva exemple dintre acești piloni ai spiritualității de aici din această parte de Europă?
– Sunt personalități marcante… Unul a fost declarat sfânt și de Biserica Ortodoxă Sârbă dar și de cea Română. E un caz unic. După aceea a fost cazul lui George Brancovici de la Ineu din cunoscuta familie Brancovici. Fratele său Sava a fost episcop de Transilvania. George a fost o personalitate importantă dar și tragică a istoriei sârbilor. A stat peste douăzeci de ani închis. Nu putem să nu vorbit de Sava Tekelija de la Arad ce este cunoscut ca cel mai mare filantrop din istoria poporului sârb. Și doar pentru cei de aici sau din Voivodina. Ci de pretutindeni, ce nu este puțin lucru. A fost întemeietorul celei mai longevive instituții de cultură sârbești ( Matica Srpska de la Novi Sad) A lăsat prin testament toată averea sa fundației. A ajutat peste 400 de tineri intelectuali sârbi dotați ce erau studenți buni. Erau copii talentați ce nu aveau bani. Au avut burse și cazare. A cumpărat și amenajat la Pesta o clădire ce există și acum pentru studenți.
Să mai pomenim de Radenko Stankovic de care nu mai știe nimeni. Este considerat părintele cardiologiei sârbești. Este născut la Lescovița în Caraș-Severin, un sat unde dacă mai faci doi pași cazi jos de pe hartă! Eu personal sunt de la doi kilometri depărtare și am aflat din întâmplare despre acest savant. A ajuns să fie medicul personal al lui Alexandru Karageorgevici. Când l-au împușcat pe regele iugoslav în 1934 la Marsilia a ajuns în consiliul de Coroană. Urmașul regelui, Petar, era minor și Stankovic a primit însărcinarea de a fi unul din cei trei din Consiliul de Regență. A avut o viață plină de suferințe. La invazia Serbiei de către Germania a fost propus de naziști ca un fel de administrator al Serbiei ocupate. Nu a vrut sub nici o formă. A fost dus în exil în Austria. A fost readus înapoi la Belgrad în 1943. La venirea comuniștilor a fost recunoscut la început ca un opozant al Germaniei. Dar după un an sau doi a fost ridicat și aruncat pentru opt ani în pușcărie ca fiind un burghez al vechiului regim.
Am observat o chestiune generală a acelor timpuri. Sigur că nu a fost un criteriu de selecție pentru film. Dar este interesant că toți au ajutat cum au putut poporul sîrb din care considerau că fac parte chiar dacă trăiau în alte țări și sub alte stăpâniri. Sava Tekelija a scris lui Napoleon iar mai apoi impăratului Austriei pentru a-i ajuta pe sârbi.
Apoi Dositej Obradovic la fel. A umblat prin toată lumea dar când a fost nevoie a mers la Belgrad pentru a deveni primul ce a ocupat postul de ministru al învățământului în Serbia modernă. Acum odihnește în fața catedralei sfântul Mihail din Belgrad alături de Vuk Karagic întemeietorul (reformatorul) limbii sârbe.
Mai e și cazul lui Emilian Simovic, născut la Moldova Veche, a făcut școală la Lugoj și Caransebeș. A cutreierat lumea pentru a se specializa. A ajuns apoi arhitectul șef al Belgradului. El a trasat Belgradul de acum. A făcut dintr-un orășel turcesc intortocheat și complicat o metropolă modernă. Și acum la intrarea pe Corso-ul belgrădean se află un monument al lui. Evident că nu scrie că este de loc din Moldova Veche dar noi știm că este de aici din zona noastră.
Trebuie să se știe! Sunt convins că toate comunitățile etnice, români, unguri, germanii, bulgarii au astfel de exemple. Că veni vorba de bulgari, uite, Karol Telbisz, bulgar din Dudeștii Vechi, a fost cel mai longeviv primar al Timișoarei. Mă bucur că filmul are priză și interesant pentru cât mai mulți.

-Cât de greu a fost de filmat? Cum a mers echipa?
-A fost destul de greu. Au fost mai multe localități de filmare. Am lucrat la Timișoara, Arad, Ineu. Am mai fost la Belgrad pentru două zile de filmări. Totul în 17 locuri diferite. Dar am avut o echipă foarte bună. Colegii chiar au înțeles ce au de făcut. Am fost o echipă bună în sensul că ne-am înțeles. Mă bucur că am colaborat aici la Timișoara cu profesorul Alexandru Radovan care a tradus exemplar filmul în limba română. Nu a fost ușor. M-a ajutat foarte mult și la partea de scenariu și de verificarea datelor istorice, dânsul fiind un specialist al istoriei Banatului o adevărată enciclopedie vie. Am lucrat bine cu colegii de la Radio Belgrad. Ei au fost vocile din off.
Și evident cu istoricul Radovan Kalabic ce este și naratorul filmului. A demonstrat multă răbdare, cunoaștere și chiar o doză de actorie. Problema majoră la documentare ce tratează istorie este de a le face dinamice. Altfel devin prea statice și monotone. La episcopul Isaja Đaković am avut doar o singură imagine. El a fost unul din cei mai importanți lideri ai sârbilor ce merită a fi menționat. Dar am avut doar un singur portret cu cam am jonglat pentrui a umple filmul cu imagine.
Ultimul de care se vorbește în film este marele scriitor Miloš Crnjanski care a murit în 1977. Despre el am găsit imagini filmate din perioada respectivă. În rest nimic. Doar unele poze dacă am avut de unde să luăm. Dacă găseam o fotografie despre respectivul personaj era mare lucru.
Internetul este fabulos. Dacă ai răbdare și cauți. Am găsit inclusiv o decizie a lui Leopold I de a da privilegii către sârbi și germani. Montajul adurat peste trei luni de zile. S-a lucrat infernal dar a fost o echipă închegată ce a făcut treabă bună.

-Lucrurile nu par a se opri aici. Ce va mai urma?
-Acum, sper din tot sufletul, ca anul viitor să fac o a doua parte. Deja am pregătit încă zece personaje, iar la fel de importante, iar cunoscute. De exemplu vom vorbi de Dimitrie Tirol, născut la Ciacova. A fost unul din primii ce s-au încumetat să tipărească publicații în limba sârbă în această zonă. Vom vorbi de prima poetesă recunoscută a sârbilor. Eustahija Arsić a trăit la Arad. Sunt foarte mulți. Uite vom vorbi și de arhitectul Milan (Emilian) Tabaković a construit cam jumate din clădirile reprezentative pentru orașul Arad. Vorbim și de celebra biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padova” ce arată la fel de bine și după un secol. Este construită după proiectul lui. Iar cealaltă parte este făcută de Szekely.
Deci vom continua cu noi idei și proiecte Zona Banatului merită încă mult efort pentru a fi mai cunoscut.