Poliţia de Frontieră a suplimentat personalul din principalele puncte de trecere a frontierei cu Ungaria şi numărul arterelor de control, mai ales la intrarea în ţară, atât cât permite infrastructura rutieră, pentru ca verificarea documentelor să se desfăşoare cât mai rapid.
Statistica autorităţilor arată că în ultimele 24 de ore, frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproape 43.000 de persoane cu 18.000 de autovehicule, aproape jumătate din totalul înregistrat la nivelul întregii ţări.
De obicei, cel mai aglomerat punct de trecere a Frontierei cu Ungaria este Nădlac 2, pe Autostrada A1, în judeţul Arad, dar potrivit aplicaţiei online a Poliţiei de Frontieră, şoferii autoturismelor nu au de aşteptat mai mult de 10 minute