Pericolul deşertificării Timişului!

Timişul ocupă aproape 4% din suprafaţa României, deţine peste 700.000 de hectare agricole şi prezintă un interes foarte mare pentru investitori. Din păcate, două dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă judeţul nostru de mai mulţi ani sunt lipsa sistemelor de irigaţii şi ameninţarea deşertificării.

Crearea sistemului de irigaţii – o urgenţă!

Prof. univ. dr. Doru Petanec, directorul Direcţiei Agricole Timiş, spune că una dintre urgenţele agriculturii, la începutul anului 2017, este construirea unui sistem modern de irigaţii şi desecări pentru a fi evitat pârjolul secetei care distruge culturile an de an, verile fiind tot mai secetoase.

„De 27 de ani agricultura se confruntă cu aceleaşi probleme grave, care provoacă mari pierderi atât fermierilor, cât şi Ministerului Agriculturii. Când plouă mult, apar băltirile, iar culturile sunt inundate şi distruse, iar când sunt temperaturi extreme, în timpul verii, apare seceta, iar culturile sunt arse. Fermierul cere ajutoare pentru băltiri, apoi pentru secetă. E o anomalie. În amândouă cazurile, Ministerul Agriculturii trebuie să dea despăgubiri. Noi nu ştim nici să conservăm apa, nici să o folosim. Banii pe care îi dă ministerul la ajutoarele de minimis pentru inundaţii şi pentru secetă, dacă i-ar băga în crearea sistemului de irigaţii şi desecări, în câţiva ani, aceste fonduri vor da roade şi nimeni nu va mai pierde –nici fermierul, nici ministerul. Pentru a fi evitate inundaţiile, cel mai bine este să fie construite bazine mari în câmp, unde să se strângă apa de ploaie, cu reţea de ţevi şi canale, aşa cum este în Italia, iar când este secetă să fie utilizată acea apă la irigaţii”, susţine Petanec.

La 27 de ani de la revoluţia din 1989, se poate spune clar că nu există irigaţii în judeţul Timiş. Aici sunt peste 700.000 de ha agricole, iar din cele peste 500.000 de hectare arabile existente, abia dacă sunt udate câteva mii. Vechile sisteme de irigaţii, care funcţionau cu mare succes în timpul comunismului, au fost îngropate sau distruse de buldozerele dezvoltatorilor imobiliari. Restaurante, case, hoteluri sau sedii ale societăţilor comerciale au fost ridicate pe suprafeţele agricole unde funcţionau cândva vechile sisteme de irigaţii.

„Şi eu am lucrat în agricultură înainte de 1989 şi existau irigaţii, dar acum într-adevăr nu mai există decât pe o suprafaţă foarte mică, iar efectele asupra culturilor sunt evidente, în special în timpul verii, când temperaturile sunt foarte ridicate. Din păcate, sistemul a fost distrus, fiindcă nu a mai fost utilizat, dar nu numai atât, instalaţiile au şi fost furate. Politica guvernelor de până acum nu a permis agricultorilor, din cauza costurilor ridicate, să refacă sistemele sau să intaleze unele noi. O mică parte dintre fermieri au mai reuşit să îşi facă un sistem de irigaţii propriu, dar procentul, raportat la suprafaţa totală agricolă a Timişului, este foarte mic, de 3 -4%”, explică Marius Farcaş, director regional pe zona de vest BASF.

De fapt, jaful a început imediat după revoluţia din 1989. Ţinta? Metalul instalaţiilor, care a fost vândut cu bani grei. În multe zone, pământul a fost vândut, iar dezvoltatorii imobiliari nici nu şi-au mai dat interesul pentru a mai scoate ţevile şi le-au îngropat. S-a împărţit pământul, fără să se facă scoaterea din circuit a zonei şi să lase în funcţiune măcar conducta ce merge spre Topolovăţ şi Şag. În zonele Periam şi Sânnicolau mai sunt canale destinate irigaţiilor, dar acestea ar fi trebuit să fie puse în funcţiune.

Deşertificarea – un fenomen început în urmă cu 40 de ani

Din păcate, o dată cu temperaturile extreme an de an din timpul verii, de până la 60% la soare, apare cea mai mare ameninţare – deşertificarea Câmpiei de Vest şi a Timişului. Este a doua mare problemă greu de rezolvat a agriculturii, strâns legată de lipsa irigaţiilor. Specialiştii spun că deşertificarea a început în urmă cu aproape 40 de ani şi se accentuează, dat fiind că eroziunea solului este foarte mare. Fenomenul este legat şi de lipsa pădurilor. Raportat la suprafaţa foarte întinsă, Timişul are un procent mic de împădurire, de doar 12%. În timp ce, la nivel naţional, procentul este mult mai mare, de aproximativ 27%, iar la nivelul Uniunii Europene, procentul se ridică la 32%. Eroziunea puternică a solului, seceta, alunecările de teren, în strânsă legătură cu tăierile ilegale de copaci au accentuat deşertificarea. În această perioadă, efectul s-a accentuat din cauza încălzirii globale şi a secetei, care fac ravagii în agricultură.

Pentru ca situaţia să fie şi mai critică, societăţile de asigurări nu încheie poliţe pentru secetă şi îngheţ, dar asigurarea culturilor este o necesitate, fiindcă nu se ştie niciodată ce se poate întâmpla. Agricultorii susţin că o primă cauză a lipsei irigaţiilor este că nu există resurse de apă cât mai aproape de culturi. Cele două mici râuri – Bega şi Timiş – nu sunt de ajuns, în raport cu imensitatea pustei timişene.  Ministerul Mediului are de mai mulţi ani un proiect de lege privind realizarea sistemului naţional de perdele forestiere de protecţie. În zonele Teremia, Dudeşti, Comloş, Lovrin, Gotlob, Jimbolia sau Cărpiniş nu există nicio sursă de apă. De aceea aici este nevoie de foraje adânci, canale de aducţiune şi un sistem de irigaţii adaptat. Noi nu am avut sistem de irigaţii eficient nici înainte de 1989. Din anul 2000 s-a început construirea câtorva sisteme în Timiş, dar sunt prea neînsemnate şi pe suprafeţe foarte mici”, spune Costin Ionescu, fermier din Jimbolia.

Ce e de făcut?

Ce ar trebui făcut? Marius Farcaş susţine că, fără sprijinul concret al autorităţilor şi al Ministerului Agriculturii, nu se prea poate face mai nimic. Fermierii sunt prea săraci.

„E nevoie de implicarea autorităţilor, în special a Ministerului Agriculturii, în a atrage fonduri europene care să permită refacerea unui sistem de irigaţii modern şi performant în Câmpia de Vest. Părerea mea este că, dacă nu vor fi atrase fonduri de la Uniunea Europeană, prin mijloace financiare proprii foarte puţin fermieri ar putea să reuşească să îşi instaleze sisteme de irigaţii competitive”, explică Farcaş.

Cum este posibil ca atunci când există prea multă apă să fie lăsată să dispară, în loc să fie strânsă în bazine mari, pentru a fi folosită în timpul secetei? Victor Mârzac, fermier din Uivar cu 1.200 ha, explică: „De 27 ani numai s-a distrus sistemul de irigaţii şi desecări din agricultura timişeană şi nu s-a construit nimic în schimb. În zona Uivar, aveam o pompă foarte puternică extrem de utilă, dar a fost distrusă, iar metalul furat, şurub cu şurub. Toate pompele au fost distruse sau sunt extrem de vechi, unde mai există, şi nu sunt utilizabile. Nu s-au mai făcut investiţii de când lumea, în sistemul de pompare pentru a fi scoasă apa de pe câmp atunci când sunt inundaţii. Dacă s-ar face o investiţie ar fi bine. Nu e foarte greu să repari pompele şi canalele. Apa se poate scoate prin cădere sau pompare din Bega Veche, dusă în canale şi, apoi, poate fi utilizată în culturi. Canalele încă mai sunt pe marginea câmpurilor, dar trebuie curăţate. ANIF-ul ar trebui să facă aceste lucrări minime de curăţare şi întreţinere a acestor canale, dar nu o face. 2015 a fost un an greu pentru agricultori, au fost preţuri mici la produse, iar 2016 , la fel de dificil. Preţurile sunt mici şi nu putem strânge fonduri să facem noi aceeste lucrări”, spune Victor Mârzac.

Acum, s-a propus o lege în acest sens. Fiecare fermier să plătească din subvenţia pe care o primeşte de la APIA într-un fond, bani care să fie investiţi apoi în aceste sisteme de pompare a apei, şi adunată în bazine mari tot pe câmp, dar, din păcate, legea nu este funcţională încă.

„E bună legea. Fiindcă e una când plătesc toţi fermierii şi alta când plăteşte numai unul. Cu banii strânşi astfel se poate face treabă bună pentru toţi agricultorii, nu numai pentru unul”, este de părere tânărul fermier Mârzac.

Gh. Miron