Pericol! Mamele care riscă să nu mai primească indemnizații de creștere a copilului

242

Deputatul USR Iulian Bulai afirmă că femeile care au avut venituri din drepturi de autor riscă să nu primească indemnizaţia de creştere a copilului, după ce în martie a fost eliminat din Codul fiscal textul care reglementa indemnizaţia.

„În martie 2018 s-a petrecut ceva trist pentru mamele care îşi câştigau pâinea din drepturi de autor. A fost eliminat din Codul fiscal alineatul 3 din cadrul art. 67 care reglementa indemnizaţia mamelor care şi-au câştigat veniturile din drepturile de autor. Sunt afectate atât artiste, jurnaliste, persoane care lucrează în IT, în lumea teatrului şi este o daună care va afecta zeci de mii de mame din România care îşi câştigă veniturile din drepturi de autor. USR va îndrepta această greşeală prin a modifica OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului, care reglementează aceste indemnizaţie”, a declarat joi, la Parlament, Iulian Bulai.

El a spus că „orice femeie jurnalist cu venituri din drepturi de autor, care va dori să planifice un copil, nu va putea să beneficieze de aceste drepturi legitime dacă această greşeală nu va fi îndreptată cât mai repede”.

„Tocmai am descoperit această greşeală şi o vom îndrepta. Îi cerem demisia doamnei Lia Olguţa Vasilescu. Nu poate să mai meargă în continuare cu această greşeală care va afecta zeci de români”, a adăugat Bulai.

sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.