UPDATE: Percheziții la traficanții de migranți din vestul țării

51

Procurorii DIICOT, însoțiți de mascați, au făcut, joi, mai multe percheziții la membrii unei grupări de trafic de migranți. Descineri au avut loc și în Timișoara.

Suspecții sunt bănuiți că transportau migranți peste granițele țării, în sud, din Bulgaria și din Serbia. Din grupare făceau parte atât români, cât și străini. Fiecare migrant plătea până în 5.000 de euro pentru a fi dus de traficanți în vestul Europei. DIICOT îi cercetează pe membrii grupării și pentru trafic de droguri.

Update: Cum acționa gruparea

DIICOT a avut prinjin în acțiunea de astăzi și din partea EUROPOL. Procurorii și polițiștii au reuși să destructureze rețeaua a cărei activitate era anchetată încă de la începutul anului 2020.
Iată modul de operare al rețelei de traficanți, potrivit DIICOT:

„În cauză s-a reținut faptul că, în perioada ianuarie 2020 – iulie 2021, s-a constituit și a acționat concentrat și interdependent, o grupare infracțională transfrontalieră, formată din cetățeni sirieni, irakieni, egipteni și români, având pe teritoriul fiecărui stat balcanic, inclusiv România, celule de crimă organizată distincte, responsabile cu efectuarea pe segmente a componentelor de recrutare, găzduire, transferare, călăuzire și transport în scopul trecerii frauduloase a frontierelor de stat ale țărilor aflate pe ruta migratorie Turcia – Grecia – Bulgaria/Serbia – România – Ungaria – Austria – Germania.

Pe teritoriul României s-au constituit mai multe celule infracționale care au acționat în mod unitar, prin facilitarea trecerii frauduloase a frontierei sudice a României, atât cu Bulgaria cât și cu Serbia, a grupurilor ilegale de migranți, prin găzduirea temporară a acestora în diferite locații situate atât în zona adiacentă municipiului București, cât și în zona de vest a României, în scopul trecerii frauduloase a frontierei cu Ungaria, destinația finală fiind Germania.
În realizarea activităților infracționale, liderii grupării organizate au racolat mai multe persoane, cu preponderență cetățeni români, cu rol de transportatori locali, care, animați de promisiunea unor câștiguri materiale într-un termen relativ scurt, au aderat la această grupare și au dezvoltat, la nivel național, propriile rețele de transportatori.

Transferurile și transporturile ilegale de migranți au beneficiat de fiecare dată de utilizarea unor autovehicule pe post de antemergător, șoferii utilizați fiind instruiți și coordonați în permanență de către organizatorii transporturilor prin transmiterea locațiilor de îmbarcare/debarcare, comunicarea în timp real a riscurilor generate de prezența în trafic a unor echipaje de poliție, precum și gestionarea resurselor necesare transporturilor.

Totodată, investigația a beneficiat de sprijinul EUROPOL, această instituție facilitând schimbul de informații și sprijinind autoritățile din țările menționate cu materiale analitice, iar, astăzi 29 iulie 2021, un reprezentat Europol s-a aflat la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru suport analitic şi operațional.

A fost evidențiată mobilitatea grupării infracționale, prin deplasarea frecventă a membrilor acesteia în afara teritoriului României, fiind inițiate investigații penale de către autoritățile judiciare din Ungaria și Bulgaria față de anumiți membri ai acestei grupări infracționale, pentru transporturi ilegale de migranți efectuate în folosul grupării (8 persoane bănuite sunt în prezent cercetate în stare de arest preventiv în Ungaria).
Activitățile investigative efectuate în cauză au condus la identificarea și probarea altor activități infracționale adiacente dezvoltate de o parte a membrilor grupării, respectiv trafic de droguri de mare risc, falsificare și utilizare de documente falsificate, furt calificat, conducere de autovehicule fără permis de conducere.

Pe parcursul investigației, a fost inițiată o cooperare judiciară constantă cu autoritățile de aplicare a legii din Germania, Ungaria, Bulgaria și Serbia, în vederea documentării în ansamblu a activității infracționale dezvoltate de grupul organizat structurat pe toate componentele de transport și găzduire”.

La audieri, la sediul DIICOT din București, vor fi duse 23 de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.