Percheziții în Timiș, la cămătari și contrabandiști

912

Polițiștii din Timiș i-au luat cu asalt pe cămătari și contrabandiști din Hitiaș. Cinci percheziții au avut loc în această dimineață. Acțiunile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de camătă și contrabandă.

„Activităţile vizează probarea activităţii infracţionale a unei persoane, în vârstă de 46 de ani, bănuite că în perioada Mai – Iulie 2018 ar fi împrumutat bani cu dobândă mai multor persoane de pe raza localității Hitiaș. Totodată, prin intermediul a trei oameni de legatură, două femei și un bărbat, cu vârste cuprinse între 25 și 41, acesta săvârșea și activități de contrabandă”, aflăm de la IPJ Timiș.

În urma perchezițiilor, polițiștii au confiscat 4.034 de țigarete, 96 de articole pirotehnice, 24.910 lei, 375 de euro, 170 de lire sterline, 100 de dolari, 100 de franci elvețieni, înscrisuri și telefoane mobile. Cele 4 persoane au fost conduse la sediul organelor de cercetare penală.

Pe numele a trei persoane a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Bărbatul în vârstă de 46 de ani a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de camătă și contrabandă și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

La activități au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmerie Județean Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.