Percheziţii în 20 de judeţe. Prefectul de Caraş Severin, suspectat de evaziune fiscală

110

Peste 75 de percheziţii au loc, miercuri, în 20 judeţe, cele mai multe în Caraş-Severin, într-un dosar de evaziune fiscală, iar anchetatorii susţin că în acest caz, cu un prejudiciu de 24 de milioane de lei, este vizat şi prefectul Miu Nicolae Ciobanu.

Potrivit anchetatorilor, procurorii DIICOT din Caraş- Severin fac, miercuri, 77 de percheziţii în 20 de judeţe, dintre acestea 50 având loc în judeţul Caraş-Severin.

Procurorii, alături de poliţiştii de la Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate, urmăresc o grupare care a prejudiciat statul prin evaziune fiscală cu suma de 24 de milioane de lei.

Miercuri, în jurul orei 10.30, procurorii au intrat şi în Secretariatul prefectului Miu Nicolae Ciobanu, acesta fiind unul dintre suspecţii din dosar.

Potrivit anchetatorilor, Ciobanu ar fi fost implicat, în anul 2010, înainte de a deţine funcţia de prefect, fiind administratorul unei firme private, în acţiunile unei reţele care folosea metoda „Factura”, adică introducea în evidenţele contabile facturi fictive pentru micşorarea bazei impozabile, metodă prin care era prejudiciat statul.

Percheziţii au loc şi la Oficiul Juridic din cadrul Administraţiei Fiscale Caraş-Severin.

Potrivit surselor citate, 20 de firme sunt puse sub învinuire în dosarul de evaziune fiscală, iar 32 de persoane vor fi audiate la DIICOT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.