4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Penurie de personal la jandarmi, după pensionările masive din ultimul timp! La Timișoara sună goarna pentru școlile de subofițeri – foto+video

Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara desfăşoară, în această perioadă, activităţi de recrutare a candidaţilor pentru admiterea în instituţiile militare de învăţământ care pregătesc subofiţeri jandarmi.

De mai mulți ani consecutiv unele structuri ale Ministerului de Interne se confruntă cu un fenomen mai deosebit: deficit de personal. Gruparea Mobilă de jandarmi prin locotenent-colonelul Lucian Balmuș a arătat că momentan au mai puțini subofițeri, cam cu 10 sau 12 la sută față de un normal acceptabil. Nu este foarte grav încă dar este destul de greu să facă față tuturor misiunilor, din ce în ce mai complexe și mai numeroase. Fenomenul este tributar și migrației personalului în diverse zone, în funcție de apropierea de casă sau de familie dar și din cauza pensionărilor celor care aveau acest drept. Și la ofițeri șe simte o lipsă de cadre dar nu chiar atât de serioasă.

jandarmi mobili (2)

Tocmai pentru a compensa acest neajunsuri, foarte curând vor începe procedurile de verificări pentru cei ce doresc să se eînscrie la școlile de subofițeri de jandarmi. În mod excepțional, școala care în alte condiții ținea doi ani de studiu, acum va recruta candidați ce vor face doar un an de școală. Este o șansă nesperată pentru cei care nu au reușit la alte școli, pentru a se califica în doar un an.

Motivarea tinerilor fără o meserie de a deveni militar jandarm ar putea fi diversă. Un salariu destul de convenabil încă de la angajare, cu posibilitatea de a crește în funcție de mai mulți factori. Un loc de muncă sigur, imediat după absolvire. Posibilitatea de a avansa ierarhic sau de a continua alte școli ulterior. Sunt acceptate și fete pentru a deveni jandarmi. Pentru această meserie trebuie îndeplinite însă și câteva condiții minimale, obligatorii. Acestea sunt explicate mai pe larg mai jos.

Aceste activităţi de recrutare au loc ca urmare a măsurilor stabilite la nivelul M.A.I. pentru reducerea deficitului de personal, una dintre cele mai importante măsuri fiind creşterea cifrei de şcolarizare în instituţiile de învăţământ postliceale.

În acest context, în perioada 13-21 ianuarie 2018, vor avea loc concursuri de admitere, conform graficelor şi calendarelor publicate de fiecare instituţie militară de învăţământ, pentru ocuparea a 350 locuri la Şcoala de Subofiţeri Jandarmi Drăgăşani şi 350 locuri la Şcoala de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni.

jandarmi-elevi

Condițiile legale de recrutare pentru persoanele care intenţionează să susțină examen de admitere în aceste instituţii de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne sunt următoarele:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie declaraţi “apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi, iar în cazul candidaţilor la examenele de admitere în instituţiile de învăţământ, să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
f) să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat, pentru candidaţii la examenele de admitere în instituţiile de învăţământ;
g) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;

Criteriile specifice pentru recrutarea candidaţilor la examenele de admitere în instituţiile de
învăţământ, forma de învăţământ cu frecvenţă, în vederea formării profesionale iniţiale, sunt următoarele:

a) să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concursul de admitere;
b) să aibă înălţimea de minimum 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m femeile;
c) să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
d) să fi obţinut, la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia
candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
e) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ.
Cererile de înscriere la concurs se depun la sediul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara până la data de 5 decembrie 2017 iar dosarele, în format complet, până
la data de 18 decembrie 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :