În urmă cu două săptămâni, scriam pentru „Banatul azi” un editorial disperat și nătâng. Fiindcă, de obicei, oamenii se citează doar atunci când spun sau scriu lucruri notabile, eu o să mă citez, aproximativ, cu niște prostii în care, culmea, credeam. Evident, tema editorialului era promovarea OUG 13 despre care nu aveam nicio îndoială că Liviu Dragnea o va promova fără nicio problemă fiindcă societatea românească nu va reacționa. Și scriam: „Oamenii au înțeles foarte bine că: 1. toți fură; 2. că nu poți reuși cinstit în viață; 3. că, așadar, și lor le este îngăduit să fure, să mituiască, să fenteze legea.”
Ei bine, la doar o zi după ce am predat la tipar editorialul, s-a produs minunea în care nu mai credeam. Știți bine, oamenii au început să iasă din stradă, la început câteva mii, iar apoi tot mai mulți, astfel că în duminica trecută, cifrele ar fi fost undeva la peste o jumătate de milion de protestatari. Dincolo de cifre se află ceva mult mai important. În primul rând, lumea ieşea în stradă așa nu în urma unor tăieri salariale, nu în urma unei tragedii cum a fost cea de la Colectiv, nu pentru a apăra un om umilit, ci pentru un principiu moral: stop hoției și ticăloșiei în clasa politică! În al doilea rând, protestul nu a fost, nu este unul violent sau cu stridențe de limbaj (În paranteză fie spus, povestea cu „PSD – Ciuma roșie” nu mi se pare nici corectă, nici aducătoare de folos). În al treilea rând, mișcările de protest s-au transformat, încetul cu încetul, în adevărate spectacole ale creativității, umorului și reinventării. Textele de pe pancarte au adus în spațiul public nu doar dovada unei clare înțelegeri despre ceea ce NU MAI VREA Strada, ci, mai ales, un stil al protestului social care, probabil, este unic în lume. Mai mult decât atât, frecventarea seară de seară a protestelor a devenit — îmi cer iertare pentru cuvânt — trendy. E un firesc proces de mimetism, adică de imitație, fiindcă în Stradă sunt Oameni Frumoși, Vii și Curați.
Nu vreau să scriu nimic despre felul lamentabil în care PSD-ALDE au înțeles să reacționeze. Mă interesează mai mult ceea ce se întâmplă cu noi, cei ce mergem acolo. Și am să să vă povestesc un detaliu al vieții mele de dascăl universitar. Vineri seara, am avut un examen cu masteranzii din anul I. După cel mult 45 de minute de schițare a principalelor probleme, urma discuția, colocviul. Unul dintre masteranzi m-a întrebat dacă nu ne grăbim puțin, să mergem la proteste fiindcă mai toți urmau să plece acolo. Atunci am avut o mică străfulgerare. Le-am dat subiectul de discuție și le-am spus că îi voi lăsa singuri. Dacă vor, pot copia. Fiindcă, le-am spus eu, nu puteți fi doar acolo frumoși și onești. Apoi am ieșit. De fapt, despre asta e vorba, în opinia mea cu Strada. Dincolo de ceea ce nu acceptăm la PSD, la întreaga clasă politică, suntem noi. În adâncul sufletelor noastre, atunci când strigăm, cu îndreptățire, „Hoții!”, sper să ne privim și pe noi puțin mai atent în ochii inimii noastre!
Fiindcă, după 27 de ani, România nu are autostrăzi, dar ce minunată Stradă a răsărit!