Proiectul de lege privind pensiile aleșilor locali a fost votat, aproape „la limită”, de Senat, în condiţiile în care liberalii nu au participat la vot.
Potrivit proiectului, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene, care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, asta dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.
Printre amendamentele adoptate se numără şi următoarele:
– indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat de primar, viceprimar, președinte și vicepreședinte al Consiliului județean;
– primarii și viceprimarii, președinții și vicepreședinții Consiliilor județene care beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă și care au ocupat până la vârsta de pensionare și alte funcții pentru care este stabilită indemnizația pentru limită de vârstă prin alte acte normative au obligația să opteze pentru una dintre indemnizații.
Proiectul fusese adoptat tacit de Camera Deputaţilor, iar Senatul a fost, în acest caz, Cameră decizională. Legea merge la promulgare, la preşedintele României.