Pensii recalculate. Aproape 100.000 de români vor câștiga bani în plus la pensie!

750

Deputatul PSD, Ilie Toma, a anunțat că aproximativ 100.000 de pensionari care au lucrat în grupele I şi II de muncă și care s-au pensionat în perioada 1990 – 1 ianuarie 2011 vor avea pensii recalculate și vor câștiga mai mult în urma acestui proces.

Recalcularea se va face începând cu 1 octombrie 2018, în urma unui amendament votat miercuri de camera Deputaților.

Principalele categorii de pensionari vizate sunt foştii angajaţi din minerit, siderurgie, construcţii, căi ferate şi alte domenii care s-au încadrat în grupele I şi II de muncă.

Efortul bugetar necesar a fost estimat la circa 70 milioane de lei pe an, potrivit Agerpres.ro.

„Proiectul de lege ce a fost votat în Camera Deputaţilor îndreaptă inechităţile şi dezechilibrele create de-a lungul timpului prin diverse articole legislative care s-au suprapus şi se pare că nu au fost cele mai eficiente. (…) El se adresează unui număr de aproximativ 100.000 de pensionari, la nivel naţional. În judeţul Hunedoara vor fi recalculate în jur de 12.000 de dosare care includ mineri, siderurgişti, cospus Ilie Toma.

Acesta a mai precizat că prin noile reglementări stagiul minim de cotizare a fost stabilit la 20 de ani de muncă pentru mineri şi 25 de ani pentru siderurgişti.

sursa: evz.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.