Pedeapsă cruntă: Ce a pățit o fată care a fost prinsă de vânzătoare că încerca să fure blugi

613

Vânzătoarele unui magazin de haine din Alexandria au lovit și umilit o fată de 14 ani, după ce au prins-o că încerca să fure mai multe perechi de pantaloni. Fata a fost desenată pe față cu un marker, a fost dezbrăcată în lenjerie intimă și dată afară din magazin.

Fata de 14 ani a încercat să fure mai multe perechi de pantaloni, pe care le-a îmbrăcat, dar a fost prinsă de vânzătoare. Minora era însoțită de o prietenă, de aproximativ aceeași vârstă. Și aceasta a fost desenată de vânzătoare cu markerul pe față.

Fata care a încercat să fure perechile de blugi a fost lovită și în cele din urmă a fost scoasă în stradă aproape în pielea goală. Filmarea a ajuns la Poliția din Teleorman, care încearcă acum să le identifice din imagini pe cele două fete, după ce au fost deja la magazin și au stat de vorbă cu angajatele.

„Polițiștii din cadrul Poliției Alexandria efectuează acum cercetări pe marginea conținutului acestei filmări și s-a sesizat din oficiu atât cu privire la fapta celor două minore, cât și cu privire la comportamentul vânzătoarelor”, a declarat Daniela Pășu, purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman. Angajatele magazinului sunt cercetate pentru tulburarea liniștii publice și lovire.

VIDEO, AICI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.