Ne înnebunesc țânțarii iar unii consilieri locali abia acum află cauza. Ca de obicei reacția lor vine în urma semnalelor din mass-media. Sunt Lucruri pe care le-am semnalat și noi de la începutul sezonului estival. Consilierul local PSD Luminița Peri Țundrea a declanșat acum o ”cruciadă” împotriva țânțarilor, cu ajutorul rețelelor de socializare.
”…și pentru că de câteva zile, la fel ca majoritatea timișorenilor, am fost asaltată de armate războinice de țânțari, am decis – în calitatea mea de consilier local – să pornesc alături de specialiști într-o cruciadă purificatoare pe străzile orașului. Și am aflat lucruri extrem de interesante…” spune Luminița Peri Țundrea.
”În prezent se stropește doar 10% din suprafața orașului. Am mai aflat că în anul 2014 a fost organizată o licitație având ca obiect dezinsecție, deratizare, dezinfecție – DDD, în valoare de aproximativ 3 milioane de euro. Deoarece unicul ofertant firma Romprest Grup nu îndeplinea condițiile de eligibilitate a fost descalificată și a contestat această decizie în instanțele bucureștene – litigiu care încă se judecă și în prezent. Și pentru că legislația achizițiilor publice interzice o nouă licitație până la soluționarea litigiului, întregul oraș e în suferință…” concluzionează Luminița Peri Țundrea.