Nu toți constructorii dau vina pe vreme pentru că nu termină lucrările la timp sau le opresc pentru că nu pot munci pe ploaie. Constructorul lotului 4 din tronsonul de autostradă Lugoj-Deva are echipele la muncă, în ciuda stropilor de ploaie care nu mai contenesc.
Potrivit DRDP Timișoara, lucrările se fac într-un ritm susținut.
”În șantierul Lotului 4 #A1 Lugoj – Deva (Șoimuș – Ilia), în această săptămână, au continuat ploile, dar și lucrările, antreprenorul menținând ritmul din această vară și concentrându-se mai mult pe lucrările la pasaje (montare grinzi, montare predale, armare placă, realizare grindă parapet, aplicarea hidroizolației, dispozitive de acoperire a rostului de dilatație). De asemenea, au continuat lucrările de scurgere a apelor, siguranță rutieră (montare panouri fonice și parapet de protecție), consolidarea versantului Şoimuş (ziduri de sprijin, plase ancorate), precum și lucrările la centru de întreținere Şoimuş”, transmite DRDP Timișoara.
Acest lot trebuie finalizat până în septembrie 2018, după o amânare de 2 ani și jumătate a termenului stablit în 2013 când au demarat lucrările. Lungimea lui este de 22 de kilometri și costă 420 de milioane de lei.
Pe Lotul 4 al autostrăzii #A1 Lugoj – Deva, lucrările avansează. Pentru că a plouat destul de mult în ultima săptămână, activitățile la terasamente au avut un ritm mai scăzut, însă antreprenorul s-a concentrat pe lucrările la pasaje și la structura rutieră, respectiv la realizarea sistemelor pentru scurgerea apelor și mobilarea autostrăzii cu sistemul ITS și cu panouri fonoabsorbante. Au continuat activitățile la Centrul de Întreținere Șoimuș și a fost finalizată și pusă sub tensiune rețeaua de 400 Kv aparținând Transelectrica.
Publicată de DRDP Timişoara pe Vineri, 8 Iunie 2018