Pe râul Bega s-a egalat nivelul maxim istoric din 2005. Cod roșu de inundații prelungit

506

Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) informează că INHGA a prelungit codul roșu de inundații în bazinul hidrografic Bega, pe sectorul aval Făget – amonte Chizătău, până mâine, la ora 09:00.

La orele 19.20 , la stația hidrometrică Balinț, a fost egalat nivelul maxim istoric din 19 aprilie 2005, înregistrându-se cota de 666 cm.

De azi dimineață, ABA Banat intervine pe râul Bega și afluentul său Miniș, cu angajații  din cadrul Formației de lucru Coștei (de la Sistemul Hidrotehnic Lugoj) cu două buldoexcavatoare și două autospeciale, o basculă cu nisip și un tractor, pentru punerea în siguranță a digului care apără localitatea Bapșa.

Formația de intervenție rapidă se află în aceeași locație cu patru autocamioane cu nisip, mașina de umplut saci și 4000 de saci, pentru a se asigura supraînălțarea de dig în timp optim. Toții responsabilii de sectoare de apărare vizate de codul hidrologic se află pe teren pentru monitorizarea situației.

Specialiștii ABA Banat monitorizează cu atenție debitele și nivelurile râurilor din bazinul hidrografic Bega, pe întregul sector vizat de codul roșu de inundație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.