În sala de ședință a Consiliului Local a avut loc astăzi la amează o intâlnire ce avea ca principal scop dezbaterea publică a proiectului controversat de construire a unui imobil în zona Căii Șagului pe strada Kiriac numărul 17. Ca orice inițiativă ce nu este indeajuns de bine argumentată și nu respectă toți pașii legali, evident că a stârnit multe discuții în contradictoriu.
O seamă de locatari din zonă ce sunt și părinți au venit împreună de copiii. Se dorea o presiune asupra executivului primăriei de a nu aproba ridicarea respectivei clădiri. Acum acolo există un mic parc de care cei mici profită să se joace în aer liber. Tot acolo se află și un număr de garaje ale riveranilor. Toate ar trebui să dispară în momentul începerii construcției. Lucru nedorit de vecinii locului. Supărarea este cu atât mai mare cu cât există o acută lipsă de locuri de joacă. Părinții vin aici cu prichindeii chiar de la distanțe mai mari din jur.
Oricum pentru acel teren există o interdicție definitivă de construire. Fapt și mai ciudat la momentul retrocedărilor discutabile ce s-au făcut acolo actualul proprietar a reușit să fie stăpân și pe o bucată de stradă(!).
Printre cei ce au un punct de vedere impotriva ridicării clădirii se află și reprezentanții Asociației Culturale Salvați Patrimoniul Timișoarei, care susțin că proiectul este complet în afara legii.
„Din punctul nostru de vedere este o problemă de legalitatea documentelor. Cvartalul care este propus pentru construire are, conform PUG, interdicție definitivă de construire, la care adăugăm că nu sunt respectate două hotărâri de consiliu local, care reglementau situația spațiilor verzi din oraș. Se încalcă Planul Urbanistic General și dispozițiile acestuia. Dacă ne uităm în toate cartierele orașului, avem un spațiu verde important. În această zonă nu avem. Situația va fi foarte critică și se încalcă dreptul locuitorilor la un mediu curat și la spațiul de recreere. Din punctul nostru de vedere, avizul Studiului de Oportunitate nu trebuia eliberat. Noi considerăm că este o greșeală, mai ales că este o problemă și cu retrocedarea terenului. S-a retrocedat o porțiune din strada Kiriac, ceea ce este ilegal”, a argumentat Ilie Sârbu, reprezentantul Asociației Culturale Salvați Patrimoniul Timișoarei.
„Am făcut o listă de semnături, pentru păstrarea parcului din zona Kiriac. Am auzit că se va construi un bloc, se vor strica garajele și automat se va distruge și parcul. În zonă nu mai exista niciun alt parc. Aici vin foarte mulți și din alte părți, cu mașinile, să își aducă copiii la joacă, deși nu sunt foarte multe jocuri, dar măcar au unde să iasă la aer. Le cerem celor din Primărie să păstreze parcul și chiar să îl îmbunătățească, pentru că așa ne-au promis în urma cu niște ani”, a încercat să explice una din doamnele venită cu copilul.