Acest F. seamănă pentru mine cu un şopron mare în care intră toţi aceia care au fost surprinşi de o ploaie ce pare să nu treacă cu una, cu două. Oameni de diferite vârste, condiţii intelectuale şi sociale, în aşteptarea „limpezirii” de afară, intră în vorbă unii cu alţii. Socializează. În centrul discuţiilor, după cum era şi de aşteptat, se află „ţara” cu problemele ei. Se vorbeşte mult, pe tonalităţi diferite, uneori chiar în afara gramaticii. Câţi indivizi, atâtea păreri. La un moment dat se formează grupuri care procedează direct la certuri. Apar insultele, ameninţările; temporar, senzaţie de balamuc. Între timp, de pe urma ploii, se formează şuvoaie de apă care ameninţă şopronul. Ar trebui săpate câteva mici canale pentru evitarea unor situaţii neplăcute. La îndemână se găsesc mai multe cazmale. Nimeni dintre cei prezenţi în şopron nu pune mâna pe ele. Preferă să discute mai departe pe un fond exasperant de contraziceri. În linii mari, cam aceştia suntem…
O să spun şi eu câteva lucruri, preferând să stau în ploaie. Începând cu 1989 şi până acum, ţara nu a fost condusă, nicio clipă, de cine ar fi trebuit. O gardă apropiată de fostul regim, prin violenţă înlăturat, chiar acţionând „la vărf” în fostul regim, s-a instalat, fireşte prin „vot popular”, la butoanele de comandă. Trei nume se impun aici: Ion Iliescu, Petre Roman, Adrian Năstase. Trei comunişti clari pe care „straiele democraţiei” n-aveau cum să stea bine. Din spatele lor încă rânjea Ceauşescu. Într-un regim normal, de revenire la istoria noastră coerentă, proprie, de până la 1947, aceste trei personaje n-ar fi avut ce să caute în zona de conducere a ţării. Dar cine să-i împiedice?… Oamenii cei mulţi, „România Profundă”, de pe la sate, din oraşe, obişnuiţi cu tăcerea, stăpâniţi încă de frica infuzată de fostul regim, din păcate şi ignoranţi, l-au arborat pe acel dezastruos „nu mă amestec”, „nu-i treaba mea”… Intelectualitatea medie din ţară, în bună parte formată „la seral”, ca şi categorie socială, fără personalitate, a tăcut şi ea. „Intelighenţia” de performanţă, atâta câtă era, după câteva mici zbateri, cu rare excepţii, a preferat să se plieze pe exigenţele puterii. Şi, ca o completare la toate acestea, nenumăraţi foşti colaboratori ai dictaturii recent înlăturate au început să-şi confecţioneze biografii noi, să treacă nestingheriţi, cu acte de „disidenţi”, în categoria celor care, cu adevărat, au avut de suferit în comunism. Prin detenţii, pierderi de bunuri, vaste marginalizări. Astfel, pe un vădit fond comunistoid, societata românească a intrat în faza confuziilor totale. Au apărut impostorii de toate tipurile; abuzându-se de funcţii, s-a constituit casta „noilor îmbogăţiţi”, non-valorile s-au aliat între ele, ocupând toate poziţiile-cheie, la toate nivelurile, din stat. De-o parte, stingheră, cu speranţele înşelate într-o democraţie reală, a rămas o categorie de oameni străină ideii de profit nedrept, hoţie, fals, tupeu, „lustru fără bază”. Mai departe s-a ajuns la „momentul Băsescu, 10 ani”, când confuziile şi abuzurile s-au rotunjit, s-au copt. Apar pe scenă personajele de forţă ale istoriei noastre noi, Udrea, Blaga, Baconschi, Videanu şi alţii…, şi alţii…, pe care mintea nu-i mai cuprinde. Se minte, se înşeală, se fură ca la drumul mare. Meritul real nu mai contează, ci doar „culoarea politică”. Bineînţeles, societatea, pe ansamblu, se duce în jos, se brutalizează, apare fenomenul de părăsire masivă a ţării. Generaţia tânără decepţionează. Acum, dar era firesc, trăim momentul de expansiune al P.S.D.-ului, atâta putem, cu turme de parlamentari infatuaţi, semidocţi, care nici nu ştiu prea bine ce votează, cu un prim-ministru, republican, cu un aspect straniu, cu un preşedinte de partid, P.S.D-Dragnea, cu o figură de şmecher, rob al propriilor interese şi nimic mai mult. Plouă rău peste România, şi dacă-ţi pasă cu adevărat de neamul acesta, nu prea ai unde să te adăposteşti. Funeraliile Regelui Mihai au arătat că nu toate fibrele acestui popor sunt moarte. Dar lipsesc conducătorii, cugetele curate care să valorifice acest potenţial „de bine” care încă există în noi.
P.S.: Condiţii pentru acest „mai bine”, disciplina civică, respectul pentru valori, fiecare să ştie până unde se poate întinde. Altfel, la loc comanda…