Pe cine iartă statul de datorii. Ministrul Finanțelor Publice a anunțat cine beneficiază de amnistia fiscală

232

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a explicat cine va beneficia de amnistia fiscală. Veste proastă pentru persoanele fizice, dar bună pentru companiile de stat.

După zile bune în care subiectul amnistiei fiscale a făcut valuri în media şi pe site-urile de socializare din întreaga ţară, ministrul Finanţelor Publice a decis să explice cât de departe se poate ajunge cu „iertarea” de datorii.

„Haideţi să închidem acest subiect cu amnistia fiscală în sensul că eu nu am făcut o trimitere la persoanele fizice sau un alt tip de amnistie decât acela posibil aplicabil companiilor de stat, care au astăzi datorii istorice foarte mari şi (…) nu pot să dea drumul mai departe la o afacere logică în economie. Discuţiile pe care le-am avut şi cu cei de la Comisia Europeană, şi de la Fondul Monetar în anii trecuţi au fost (…), au întrebat de ce le ţinem, că sunt sume nerecuperabile. Şi atunci, de aici a plecat discuţia. Pentru a da o şansă acestor companii de stat de a fi parte reală la economie, s-a pus în discuţie o astfel de ştergere a acestor datorii istorice, nimic altceva. Ele, dacă au o astfel de situaţie, un restart practic, atunci este situaţia, şansa de a avea proiecte în dezvoltare, de a face împrumuturi la bănci sau din piaţă, pentru a-şi finanţa proiectele pe care vor să le implementeze. Altfel, nemaiputând da ca stat sprijin financiar (…) este clar că undeva, peste câţiva ani de zile, se va pune problema, nu ştiu, închiderii ş.a.m.d.. Şi atunci de ce să stăm să ajungem la o astfel de decizie, când putem să ne gândim la o posibilă relansare a lor în economie”, a spus Teodorovici.

El a adăugat că amnistia fiscală se referă la companii româneşti. „Vorbim de companii româneşti, de zeci de mii de angajaţi ai acestor companii, care trebuie să aibă mai departe un loc de muncă şi să lucreze în piaţă, nimic altceva. Cine a dus mai departe discuţia către persoane fizice a făcut-o în mod greşit, cei care au datorii la stat să le plătească, pentru că altfel vor plăti penalităţi”, a afirmat demnitarul, citat de Agerpres.

sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.