Pe ce monedă ar trebui să parieze bănățenii în 2017?

955

Dolarul american poate depăşi moneda unică europeană în 2017, însă leul ar putea plăti preţul unui deficit mai larg decât nivelurile prudente, raportat la avansul economic, a declarat Claudiu Cazacu, analist-şef al X-Trade Brokers.

“La fel ca şi 2016, 2017 se anunţă un an care promite să fie interesant şi poate oferi surprize, ceea ce înseamnă că, foarte probabil, estimările iniţiale ar putea avea nevoie de revizuiri. Teme esenţiale vor fi performanţa economiei americane şi dimensiunea programului fiscal al SUA, în raport cu estimările deja făcute, peisajul politic european şi poziţionarea forţelor care doresc referendumuri pentru apartenenţa la UE, dinamica yuan-ului şi a datoriei publice a Chinei, răspunsul producătorilor americani la limitarea producţiei altor state şi presiunea geopolitică”, susţine Claudiu Cazacu.

Acesta arată că primele luni ale anului ar putea favoriza dolarul american în raport cu euro, şi implicit, în raport cu leul. “Pentru o perioadă am putea vedea chiar moneda americană mai scumpă decât cea europeană. În acest caz, dacă raportul euro-dolar ar rămâne sub unu pentru mai multe luni, efectul de stimulare asupra economiei zonei euro nu ar trebui neglijat, astfel încât impulsul oferit relaţiilor comerciale din perspectivă europeană ar mări atractivitatea companiilor europene, favorizând ulterior şi moneda unică. La final de 2017 sau început de 2018 euro ar putea fi din nou preferat în raport cu dolarul american”, este de părere traderul.

Cazacu arată că, în luna martie, lira sterlină ar putea fi din nou sub presiune în preajma debutului negocierilor pentru separarea Regatului Unit de Uniunea Europeană, însă efectul ar putea fi de scurtă durată, urmând o redresare corectivă. Lira ar redeveni potenţial atractivă în condiţiile în care s-ar apropia la 5% de paritatea cu euro (EUR/GBP 0.95, în prezent 0.84).

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.