Ministrul Mediului, Tanczos Barna, spune că bugetul pentru programul Rabla 2022 a fost suplimentat considerabil, atât pentru achiziția de mașini noi, cât și pentru autoturismele electrice. Ministru a precizat că programul Rabla 2022 va debuta la 1 februarie.
„Măsura luată de Ministerul Mediului și care a fost întărită în 2021 a fost susținerea celor care vor şi pot să cumpere o mașină nouă. Am triplat bugetul la mașini electrice și am crescut cu peste 50% bugetul la Rabla Clasic”, a spus Tanczos Barna, la Antena 3.
Ministrul susține că este nevoie de o soluție mai eficientă pentru implementarea programului Rabla Clasic și Rabla Plus. El a precizat că scopul este scoaterea din circulație a mașinilor care sunt mai vechi de opt ani.
„Acest lucru înseamnă scoaterea a peste 80.000 de mașini mai vechi de 8 ani din circulație. Lucrăm la eficientizarea programului Rabla Clasic și Rabla Plus, vorbim cu producătorii și importatorii de mașini să găsim o soluție mai eficientă pentru 2022”, a afirmat ministrul.
El apreciază că în acest moment se analizează mai multe scenarii care să vină în sprijinul cetățenilor care doresc să își achiziționeze o mașină nouă.
„Analizăm varianta tichetelor multiple, analizăm varianta obligativității pentru mașinile electrice de a scoate obligatoriu din circulație o mașină veche, analizăm impactul programului asupra mașinilor mai vechi de 15 ani sau mai vechi de 8 ani, este o analiză care se va finaliza în luna ianuarie”, a spus ministrul.
Ministrul Mediului a transmis că programul Rabla ar trebui să pornească la 1 februarie 2022.