Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc, nu la marele nostru povestitor Creangă, ci la locurile de joacă ale copilăriei mele, înțeleg apariția cascadorului român în comunism. Și încă foarte bine, „din clasă”, cum se spunea pe-atunci. Adică, fără ajutorul părinților sau al meditatorilor. Fără să învăț, să repet, să tocesc după ore. Și, firește, pot sta mai mult pe-afară — visul oricărui elev de I–IV, V–VIII și, de ce nu?, liceu. Visul, încă, al celui ce sunt și acum.
Așa că stau pe-afară cu mintea la regretatul Szobi Cseh și la ceilalți „cavaleri ai riscului” la modă prin anii ’70–’80. (Până și în orășelul în care mi-am petrecut prima parte a inocenței pe ultimul drum, pe singura stradă, se zvonea despre un tânăr bine făcut, pe care-l vedeam adesea, că trecuse pe la Buftea. Și — dacă tot a venit vorba de zvonuri — pe la Hollywood. De ce nu?!)
Iar amintirile mi se cațără pe blocuri în construcție, sar de la etajul II pe grămezi de pietriș, aleargă printre mustățile din fier beton ruginit de peste tot, se dau peste cap în leagăne-bărcuțe, cu prore și pupe ascuțite, din tablă groasă, ruginită și ea, plonjează pe tobogane cu îmbinări care sfâșie întâi pantalonii, apoi pielea. Și cad, toate, pe obștescul, pretutindenarul nisip, ca într-un happy-end neverosimil la-nceputul zbenguielii chiar și pentru cei mai avizați spectatori.
Și asta mi se-ntâmplă, poate, unde n-ar trebui — sau ar trebui? În fața spațiului de joacă reamenajat, „adus la zi” după toate normativele de care suntem plini până la refuz, până la — ați ghicit? — greață. Spațiul din zona Favorit, de pe Bogdănești, colț cu Mendeleev. Unde, dacă tot mă uit la un banc de probă pentru copilărie, pentru genunchii ei, cel puțin, îmi vine, cuprins de un tremor ușor, de domnișoară, de Magne B6 refuzat viguros, să fac și eu un banc. Cu tabelul marelui savant rus în cap. Fiindcă sunt în perioada a treia (toamnă) și am grupa sanguină II (după sistemul cehului Jansky; A — după nobeliatul Landsteiner). Și, pe deasupra, tremur. Din lipsă, pe Mendeleev, de — evident: grupa 2, perioada 3, din Tabelul periodic al elementelor! — Mg (magneziu). Banc pe care renunț să-l finisez în varianta asta, soft. Dar pe care-l păstrez în viu grai în cealaltă formă, hard, pe care o am finală, pentru prieteni.
Sau, de fapt, tremur la gândul copiilor ce vor proba noul spațiu de consum al propriilor energii, spre liniștea serală a părinților. Fiindcă țarcul cu nisip și câteva aparate (între care două mese pline de nevinovăție, ba chiar benefice, de ping-pong), renovat în vară, deci acum câteva luni, s-a potcovit cu borduri și pavele (da, pavele!) și s-a ales cu niște instalații de distracție ce par deja second-child (dacă nu or fi fost din start așa) de când se lucrează la modernizare (a trecut mai bine de o lună de la începerea lucrărilor). Iar pentru liniștea mea, a noastră, la poalele mini-toboganului, mini-leagănului, mini-balansoarului au fost așternute mini-covorașe din cauciuc. Ce protejează, probabil în conformitate cu standardele de securitate actuale, aterizările copiilor. Cele reușite, măiestre ca o coborâre pe aeroportul din Arad a unui Airbus A 340 sau a competitorului său Boeing 767. Pentru că marja de eroare lăsată de constructor intră și ea în categoria mini — niște centimetri pătrați de covor moale în jurul aparatelor.
Și când când mă gândesc la locurile de joacă lăsate libere de genialul Mendeleev în Tabelul său, pentru elementele chimice care vor fi (și sunt și-acum) descoperite, înțeleg de ce ne grăbim să le umplem. Fie și cu pavele.