„Pentru mine, 1 iunie 1993 a fost cea mai frumoasă Zi a Copilului sărbătorită vreodată. Nu voi uita niciodată acea zi de luni”, își începe povestea emoționantă, pe pagina sa de Facebook, liberalul Pavel Popescu, deputat de Timiș.
„Eram diagnosticat cu cancer. Făceam zilnic drumul casă – spitalul de copii Louis Turcanu. Veneam dimineața, mă întorceam seara. Pe atunci, existau doar două saloane de hematologie în spital și pentru că erau arhipline, mama prefera să dorm noaptea acasă. Investigațiile, stresul și regimul prin care am trecut atunci mă goliseră aproape total de energie, dar exista un loc în orașul meu în care oricat de “căzut” eram, dacă ajungeam, uitam de toate problemele și bucuria mă inunda instant. Parcul Copiilor, din Timișoara.
De 1 iunie, Parcul Copiilor devenea un soi de “Magicamp” (frățică Vlad Voiculescu și trupa lui, știu mai bine). Viața familiei noastre era grea în acele zile din cauza suferinței mele. Și mama era obosită din cauza nopților nedormite, motiv pentru care nu știu cum, dar aș fi înțeles perfect dacă în acea zi de luni mama nu mă ducea în parc. Exact cum întelegeam perfect că poți muri la acea vârstă fragedă.
Cea mai importantă atracție a parcului era trenulețul cu faimosul tunel al Babei Cloanța. Preferatele mele erau toboganele acelea înalte, “roata hamsterilor” și cauciucurile cu franghii.
Dar în acea zi de 1 iunie, în parc, apăruse ceva nou: mașinuțele cu baterie electrică pe care le puteai conduce singur! Doamne…auzisem de ele de la niște colegi de grădiniță. Mi le imaginam. Dar atât. Și-n ziua aceea, când am intrat în parc, am trecut fulger pe lângă toate cele descrise mai sus până am ajuns la mașinuțe. Când m-am apropiat de ele, am rămas practic încremenit.
Mama m-a luat de mânuță și mi-a spus așa: mami te lasă să te dai o dată pentru că doamna doctor Șerban ne așteaptă la spital, bine?
Aveam în ochi lacrimi…de bucurie. Nu îmi venea să cred că eu SINGUR, voi conduce acel Jeep fancy, roșu, nou-nouț. O tură dura 5 minute, dar era destul de scumpă. Nu-mi amintesc exact cât, dar era scump dom`le, scump. Știu doar atât: deși mi-a promis doar o dată, mama mi-a plătit 3 ture. 15 minute, fără oprire! 15 minute în care, în timp ce apăsam pedala de accelerație a mașinuței, simțeam că rulez cu 200 km/h printre gândurile și suferințele acelor zile. Probabil, acele 15 minute au fost cele mai frumoase 15 minute din viața mea de copil.
Astăzi, dupa 25 de ani, m-am întors în Parcul Copiilor. Cu ochelari de soare și șapcă. Nu purtam ochelarii de soare pentru a fi cool, ci pentru a-mi ascunde lacrimile din ochi. Mă năpădeau acele amintiri. Mi-am adus aminte de mama. De tata, de sora mea. De stresul și suferința lor. Dar mi-am adus aminte și de cele mai frumoase 15 minute din viața mea de copil. De Jeep-ul roșu.
Ce am trăit astăzi în Parcul Copiilor rămas parcă neschimbat, mi-a marcat din nou, existența. Aș mai scrie dar s-a făcut întuneric și aici în parc, nu am unde să îmi încarc laptopul. Așa că..mă opresc aici.
Dragi copii bolnavi. Și dragi copii sănătoși: La mulți ani, din suflet!”
sursa foto: Facebook Pavel Popescu