Paul a murit la 20 de ani, după ce a căzut în sala de forță, în timpul antrenamentului

1784

Paul Drăgoi, un tânăr sportiv în vârstă de 20 de ani, din Suceava, a murit fulgerător, chiar în sala de forţă, în timp ce se antrena.

Tânărul din localitatea Bosanci avea o statură impunătoare, chiar dacă avea doar 20 de ani.

În prima zi a anului, pe 1 ianuarie 2019, Paul se antrena într-o sală de forţă când, la un moment dat, i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit la pământ.

Prietenii tânărului au sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului a ajuns o ambulanţă care l-a preluat şi l-a transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.

Din nefericire, medicii au venit cu un diagnostic crunt pentru Paul şi familia lui: anevrism cerebral.

Transferat la o clinică din Iaşi, unde ar fi putut avea o şansă, Paul nu a supravieţuit, notează suceavanews.ro.

Un prieten al lui Paul a postat pe Facebook un mesaj emoţionant despre tânărul din Bosanci care era considerat de toată lumea un tânăr cu frică de Dumnezeu şi un prieten de nădejde.

‘Paul nu a fost un oarecare tanar adolescent. Singurul copil, dorit si mult asteptat in familia lui, a fost un adevarat model pentru cei de varsta lui dar si pentru mine, sau tine.
A fost ca mine, sau ca tine… Nu a stralucit prin talent intr-un anumit domeniu si nu a realizat lucruri marete dar a inteles inca de cand era copil, rostul vietii pe pamant. Iubirea fata de aproapele. Neobosit si atent, echilibrat si cuminte, ascultator si iubitor, inocent si vesel.
Am ramas uimit cand cineva care l-a intalnit o data sau de doua ori a relatat despre el: Asa un tanar o data sa il intalnesti si nu poti sa-l uiti. Incojurat de prieteni, in jurul lui se adunau mereu. Asa-i cu omul frumos ti-e drag sa fii in prezenta lui, simti dragoste, liniste si siguranta – simti prezenta lui Dumnezeu in el. De omul rau, nici numele nu vrei sa i-l auzi. Se intreba cineva: cati oare dintre prietenii mei, daca i-as suna in miez de noapte ar sari sa ma ajute? Paul era unul dintre ei disponibil oricand, fie ca cineva avea nevoie de un sirop in miez de noapte dar farmacia era la 10km distanta, ori il sunam sa ridice un colet, mereu scurt raspundea oricui: Da, rezolvam!
Avea 20 de ani, era student si-i era drag sa munceasca. Mergea si lucra pamantul cu tractorul iar cand era vorba de plata, Paul de multe ori avea grija sa fie si milostiv. Nestiindu-se cu probleme medicale, marti 1 Ianuarie 2019 seara, tot inconjurat de prieteni s-a prabusit din picioare. Transportat de urgenta si diagnosticat cu anverism cerebral rup (vas de sange rupt in zona creierului) a fost operat cu succes 3 zile mai tarziu. A doua zi dupa operatie, a deschis ochii, si-a strans parintii de mana dar la scurt timp au intervenit alte complicatii foarte grave, medicii ramanand neputinciosi – inima lui Paul incetand sa mai bata dimineata 19 ianuarie. Daca iti moare parintele, te numesti orfan. Daca iti moare partenerul de viata, te numesti vaduv. Dar daca iti moare copilul… nu exista cuvant care sa exprime durerea. O grea suferinta si total neimaginabila pentru noi, o poarta mama si tatal lui Paul, Laura si Ananie pentru care va rugam sa ii pomeniti.
Un parinte spuena ca Dumnezeu ia la el pe om atunci cand omul e cel mai apropiat de El.
Paul, dragul nostru, tu ti-ai pregatit drumul si locul intre ingeri. Te-am vrut inapoi pentru noi, dar Domnul te-a dorit si te iubeste mai mult. Ne vei fi tuturor pilda de vieturie si asa sa indreptam vietile noastre. Ai fi avut un viitor stralucit si bosancenii s-ar fi mandrit cu-asa un gospodar. Dar pentru tine, a batut ceasul morţii. Vesnica sa-ti fie pomenirea si in fata tronului dumnezeiesc sa te rogi si pentru noi… cei ramasi sa ne luptam cu greutatile acestei lumi. Paul a fost un dar al cerului trimis pentru noi cei care l-am cunoscut’, a scris Iosif Andronic pe reţeaua de socializare.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.