Patrule de polițiști au luat la ochi cerșetorii Timișoara

262

Poliția Locală Timișoara anunță că monitorizează permanent situația persoanelor care apelează la milă publică, a celor fără adăpost, acționând cu preponderență în această perioadă pentru diminuarea acestui fenomen, semnalat de altfel și de dl primar Nicolae Robu, în contextul în care, pe perioada de vară, astfel de persoane ies la cerșit în zona centrală, în piețe, în mijloacele de transport în comun, creând disconfort și agasând cetățenii.

În ceea ce privește mijloacele de transport în comun, încă de ieri, polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban au participat în colaborare cu polițiștii de la Secția 1 la o amplă acțiune pe tramvaie și troleibuze, cu scopul prevenirii și depistării persoanelor care cerșesc în mijloacele de transport în comun, în stații și în apropierea acestora, precum și a persoanelor cunoscute ca făcând parte din categoria hoților de buzunare.

Acțiunea s-a desfășurat pe traseele Badea Cârțan – Traian – Continental, Catedrală – Sinaia – Gara de Nord, Mărăști – Piața 700 – Gara de Nord. Au fost aplicate și 9 sancțiuni contravenționale pentru fapte precum consum de alcool, cerșetorie, abandonare de deșeuri.

În același context, al prevenirii și combaterii fenomenului cerșetoriei pe raza municipiului Timișoara, Poliția Locală a luat primele măsuri imediate de intensificare a patrulărilor în zona centrală pe schimburi cu polițiști locali în civil care să îi descurajeze pe cei care apelează la mila publică.

De asemenea, permanent cei depistați sunt aduși la sediul Poliției Locale pentru efectuarea verificărilor și luarea în evidențe, fiind ulterior predați la centrul social de pe str. Telegrafului. Spre exemplu, în cursul zilei de ieri au fost depistați un număr de șase cerșetori, majoritatea în zona centrală, precum Alba Iulia, V.V. Delamarina, Piața Huniade, dar și în intersecții precum Calea Stan Vidrighin cu Podeanu, Aradului cu Miresei și pe Divizia 9 Cavalerie.

Numai luna trecută, în cursul acțiunilor zilnice efectuate pe această linie au fost depistați un număr de 81 de cerșetori față de care s-au luat măsurile legale, dar din păcate aceștia se întorc permanent în stradă.

Pe lângă angrenarea întregului efectiv de polițiști locali în semnalarea prezenței cerșetorilor și oamenilor străzii pentru preluarea lor din stradă, Poliția Locală Timișoara face apel din nou și la cetățenii orașului, dar și la reprezentanții supermaketurilor în parcările cărora se adună, să sune la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 în cazul în care observă astfel de persoane sau în cazul în care cunosc locații în care aceștia își improvizează adăposturi pentru ca echipajele poliției să se deplaseze cât mai urgent pentru igienizarea zonelor și îndepărtarea acestora, instituind astfel un parteneriat comun pentru curățarea orașului de oameni ai străzii veniți din alte localități care conferă un aspect inestetic și produc disconfort cetățenilor, cu reiterarea mențiunii de a nu le oferi bani cerșetorilor deoarece în acest fel îi atragem și menținem pe străzile Timișoarei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.