2.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Patru noi spații și un proiect special produs pentru JAZZ™ 2017

Festivalul JazzTM se mărește cu patru spații pentru jam sessions care poartă numele de Nocturnal Jams. Acestea, împreună cu scenele deja cunoscute – Piața Victoriei, Parcul Civic, Parcul Castelului, vor găzdui proiecte noi și vechi din România, Ungaria și Serbia. Artiștii prezenți vor oferi fuziuni neașteptate de stiluri și trupe care depășesc barierele genurilor, combinând jazz-ul cu elemente de hip hop, rock, funk sau folclor, dar și jam session-uri nocturne, care vor începe după terminarea concertelor de pe cele trei scene în aer liber.

Piața Victoriei

Primul proiect special produs pentru JazzTM în colaborare cu artiștii români se numește SUBJazz. Bean MC și Power pe Vinil împreună cu Teo, Mihai și Csongor, adică Subcarpați și JazzyBIT, îmbină hip hop-ul, jazz-ul și folclorul underground și vor concerta pe scena din Piața Victoriei. Tot aici se vor auzi și acordurile trupei unuia dintre cei mai cunoscuți și apreciați basiști din România, Alex Calancea Band. Susținând, împreună cu o mulțime de muzicieni, sute de concerte, artistul a lansat, în 2012, propriul album de fusion-instrumental, „Road to home”. De aseamenea, publicul prezent în Piața Victoriei se va bucura de un concept avangardist, în care își găsesc locul elemente electronice și improvizații, toate reunite sub umbrela Paolo Profeti European Collective.

Parcul Civic

Scena din Parcul Civic aduce și ea combinații de genuri, experimente muzicale și proiecte cunoscute din sfera underground-ului. Aici vor concerta The Egocentrics, care oferă un mix de rock psihedelic cu influențe de jazz, contraste puternice și îndrăznețe, improvizație și interludii aventuroase. THE BEST BAD TRIP, care abordează un stil experimental, îmbinând elemente de jazz cu punk, muzică clasică și alte genuri muzicale, vor urca pe aceeași scenă. În plus, Armies Live! vor aduce în fața publicului elemente de jazz, alături de trip hop și dark ambient. Jazz, blues, soul și muzica electronică experimentală se întâlnesc, din 2014, sub numele de BAB, trupă electronică experimentală, care va completa line-up-ul scenei din Parcul Civic. Muzicii electronice experimentale i se alătură nuanțe de funk, reggae, rock și jazz, prin prezența Paperjam pe scena din Parcul Civic.

 Parcul Castelului

În Parcul Castelului, publicul va avea parte de jazz modern armonios și melodios. Astfel, pe această scenă se va cânta jazz cu influențe etnice din Serbia, Macedonia sau Ungaria, în stilul Toth Bagi Csaba Balkan Union, împreună cu elemente de jazz și blues. Chitaristul și vocalistul Csaba Toth Bagi este renumit pentru vocea sa puternică și tehnicile fascinante cu care cântă la chitară, ambele influențate de rădăcinile lui balcanice. Tot aici vom asculta și compoziții clasice de jazz, melodii originale și câteva melodii românești cântate de Ana Dubyk Quartet. Proiectul reunește studenți ai Prins Claus Conservatory: Ana Dubyk, Toma Dimitriu, Ju Min Park și Petr Agapov. În plus, Ana Cristina Leonte ne promite o stare de visare lucidă, prin noul ei proiect A-C Leonte Reveries, cu elemente de jazz îmbinate cu muzică psihedelică. O altă prezență delicată pe scena Parcului Castelului va fi Amalia Gaiță, care va încânta publicul cu jazz, soul, funk și soft rock. Deopotrivă pianist și compozitor, Teo Milea va surprinde publicul festivalului cu aceeași ușurință ca întotdeauna. O combinație sublimă între compoziție proprie și improvizație, muzica sa este un liant între stilul clasic și cel contemporan.

 Nocturnal Jams (scene nocturne)

Ediția JazzTM 2017 aduce o noutate absolută: seria de jam-session-uri Nocturnal Jams (spațiile nocturne). Acestea se vor desfășura în localuri îndrăgite de publicul timișorean, diferite prin concept, dar asemănătoare prin atmosfera boemă și versatilă, caracteristică jazz café-urilor. Coordonate de artiști români, acestea oferă ocazia unui dialog între muzicienii pe care festivalul îi aduce împreună. Prin intermediul acestor seri, festivalul crește dincolo de limitele centrale ale orașului, cele de vineri desfâșurându-se în cafenelele D’arc și Aethernativ, iar cele de sâmbătă în Manufaktura și AMBASADA.

Până acum, JazzTM 2017 înseamnă:

Piața Victoriei

  • The Chick Corea Elektric Band
  • Miles Mosley feat. The West Coast Get Down
  • Bill Laurance
  • SUBJazz

https://www.facebook.com/subcarpati/?fref=ts

https://www.facebook.com/JazzyBIT.band/?fref=ts

  • Alex Calancea Band

https://www.facebook.com/alexcalanceabandofficial/?pnref=lhc

  • Paolo Profeti European Collective

https://www.facebook.com/paoloprofetieuropeancollective/

Parcul Civic

  • The Egocentrics

https://www.facebook.com/egocentricsband/

  • The Best Bad Trip

https://www.facebook.com/TheBestBadtrip/

  • Armies Live

https://www.facebook.com/armies.ro/?hc_ref=SEARCH

  • BAB

https://www.facebook.com/BABworld/

  • Paperjam

https://www.facebook.com/paperjamtm/

Parcul Castelului

  • Toth Bagi Csaba Balkan Union

https://www.facebook.com/CsabaTothBagi/?fref=ts

  • Ana Dubyk Quartet
  • A-C Leonte Reveries

https://www.facebook.com/anacristinaleonte/

  • Teo Milea

https://www.facebook.com/TeoMilea/?pnref=lhc

  • China Moses

 JAZZ™ se va desfăşura la Timişoara, în perioada 30 iunie – 2 iulie 2017. Cea de-a cincea ediție a festivalului va avea trei scene în aer liber: în Piața Victoriei, în Parcul Castelului și în Parcul Civic.

Accesul la JAZZ™ este gratuit. La cele 4 ediții de până acum, JAZZ™ a adus la Timişoara nume precum: Richard Bona, Kurt Elling, David Murray şi Macy Gray, Terri Lyne Carrington / Lizz Wright, Al Jarreau, The Cat Empire, Anoushka Shankar,  Dianne Reeves, Liv Warfield w/ Prince’s NPG Hornz, The Ruff Pack, Marcus Miller, DeeDee Bridgewater, Dhafer Youssef, Imany, Jacob Collier, BadBadNotGood, o parte dintre aceştia în premieră în România.

Mai multe detalii despre festival pe: www.JazzTM.ro | www.facebook.com/JAZZtmOfficial | www.instagram.com/JazzTM_official

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un colectiv de la UPT a realizat o statuetă care se mișcă, pentru a sărbători 35 de ani de la Revoluție

O statuetă care se poate mișca, fără a fi angrenată de mecanisme – intitulata DEȘTEPTAREA - a fost proiectată și realizată de un colectiv...

Integrare educațională non-formală prin programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, dedicat cultivării motivației de a învăța

Universitatea de Vest din Timișoara a lansat începând cu anul universitar 2024-2025, programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, program care constă în derularea de activități...

Citește și :