0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Patru mari medalii de aur pentru tot atâtea vinuri din cele 129 înscrise în concursul VINVEST

În cea de-a doua zi a Salonului Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST 2017 au fost anunțate cele mai importante premii acordate vinurilor românești înscrise la Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice ediția a XII-a. Din cele 129 de probe de vinuri, înscrise de 20 de producători românești, au primit marea medalie de aur: Crama Hermeziu cu sortimentul Roze 2016 – Scrisori 4, Cramele Recaș cu Chardonnay Barique 2016 – Sole, Vincon România cu Tămâioasă Românească 2011 – Egregio și Fine Wine cu Sortiment Roșu 2014 – Cuvee IX Lacerta. De asemenea, alte 36 de vinuri au primit medalii de aur și de argint.

Am avut vinuri foarte bune înscrise în concurs și foarte multe. Producția națională este din ce în ce mai diversificată și mai mare, un semn extraordinar pentru dezvoltarea domeniul vitivinicol românesc. În mod special, anul acesta am avut în concurs multe vinuri roze, este și un produs tot mai cerut pe piață, iar producătorii sunt interesați de acest tip de produs”, a spus Petre Badea, președintele concursului VINVEST.

Din juriu au făcut parte persoane autorizate și membre ale Asociației Degustătorilor Autorizați din România: Petre Badea – președinte concurs, Ioan Namoloșanu, Mihai Banița, Cristian Tudor, Delia Stătescu, Dumitru Roșu, Florin Voloacă, Dorel Popa, Fernando Mihăilescu, George Cojocaru.

A fost un concurs foarte strâns, cu foarte multe vinuri bune. Au câștigat cei mai buni și ne bucurăm că putem oferi aceste medalii pentru vinurile românești de 12 ani. Sunt foarte importanți producătorii, și cei mari și cei mici, munca lor este grea și merită aprecierea noastră, a specialiștilor, precum și a consumatorilor. Le mulțumim tuturor celor care au participat la concursul VINVEST, îi așteptăm și la următoarea ediție”, a declarat Lucia Pîrvu, director VINVEST.

Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST , şi-a închis porţile duminică, 2 aprilie la orele 17,00. Ediţia următoare în 2018

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :