Acum câteva zile, premierul interimar a declarat că România a depășit Ungaria și că va depăși și Polonia în ceea ce privește produsul intern brut (PIB) pe locuitor (per capita).
Datele publicate de Banca Mondială (BM) și de Fondul Monetar Internațional (FMI) reflectă, însă, o cu totul altă realitate decât cea prezentată de premier. Astfel, conform BM, România, Ungaria și Polonia au înregistrat, în 2020, următoarele niveluri ale indicatorului menționat: 12.896, 15.899 și 15.656 dolari SUA per capita. (1) Iar în statistica FMI, nivelurile aceluiași indicator erau foarte apropiate de cele precedente: 12.867, 15.866 și 15.699 dolari SUA per capita.
Pe de altă parte, dacă analizăm statistica și prognoza cea mai recentă a FMI, vom constata că România nu va depăși până în 2026 nici Ungaria și nici Polonia, atât în ceea ce privește PIB per capita estimat în dolari SUA, cât și în ceea ce privește PIB per capita estimat în dolari internaționali (dolarul internațional fiind un etalon monetar care are aceeași putere de cumpărare în toate țările lumii). (2)
O analiză succintă a datelor statistice publicate de BM și FMI ne oferă, deci, prilejul să constatăm că avem un premier, cu o diplomă de economist obținută la costuri imense în SUA, care, literalmente, bate câmpii! Cum este posibil așa ceva? Cum este posibil ca doar Radu Soviani, un reputat economist, să își exprime frustrarea pentru aberațiile mediatizate de șeful de la Palatul Victoria? În ce fel de țară trăim? Cum ar putea liceele și universitățile românești să formeze viitoarele elite intelectuale, dacă șeful executivului bate câmpii sau nu știe ce spune?
Îmi cer scuze pentru aceste patru întrebări retorice. Doamne ferește de mai rău!
Sursa datelor:
1. https://databank.worldbank.org/source/world-development-indicators
2. https://www.imf.org/en/Publications/WEO/weo-database/2021/October
In primul rind se impune o precizare : premierul Catu cita un oficial al Banii Mondiale pe teme depasirii PIB-ului Ungariei. In al doilea rind evolutiile trecute ne arata ca acest lucru este posibil si probabil : e suficient dealtfel sa citim articolul dlui profesor Taranu din Banatul azi 11.07.2020 si datele referitoare la anul 2020. In al treilea rind se ridica o intrebare retorica : cum se face ca dl.profesor Taranu nu intelege – de data aceasta – niste realitati economice ?
https://www.banatulazi.ro/romania-nu-mai-este-oaia-neagra-a-europei/
https://www.caleaeuropeana.ro/eurostat-anul-trecut-romania-a-depasit-grecia-la-pib-pe-cap-de-locuitor-acesta-ajungand-la-72-din-media-ue-consumul-individual-al-romanilor-s-a-situat-in-2020-la-79-din-media-europeana/