Patru dascăli din vestul țării au avut o vacanță de vis în Tanzania. Pe banii elevilor

272

Patru angajaţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara au petrecut o săptămână de vis în Tanzania, sub pretextul unui schimb de experienţă în domeniul educaţiei.

Vacanţa intersemestrială a fost una ca în poveşti pentru patru dascăli din Hunedoara.

Maria Ştefănie, şefa inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara, Sorin Demeter, directorul Colegiului „Transilvania”, din Deva, o profesoară şi o angajată a IŞJ Hunedoara, au avut parte de o vacanţă de poveste în Tanzania, sub pretextul unui proiect în domeniul educaţiei. Timp de aproape o săptămână, cei patru au vizitat ţara din vestul Africii, trecând în revistă câteva şcoli.

„O parte din cheltuieli au fost suportate din fondurile Colegiului, respectiv cele de transport, iar o parte din banii noştri”, a susţinut Sorin Demeter. Transportul asigurat de colagiul devean ar fi costat 700 de euro.

Maria Ştefănie a precizat că va organiza, joi, o conferinţă de presă în care va prezenta scopul călătoriei şi detalii legate de aceasta. Întrebat despre scopul ei, Sorin Demeter a mai precizat că excursia în Tanzania este benefică pentru elevii din Hunedoara şi pentru judeţ, însă mai multe detalii vor fi date de reprezentanţii IŞJ Hunedoara.

sursa – adevarul.ro

Mai multe imagini aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.