Deşi crimele de la Caracal par să fie culmea sadismului românesc, de fapt în ultimii ani au avut loc în România numeroase omoruri care au aproape acelaşi „tipar”. Doar în municipiul Galaţi au fost, în ultimii 27 de ani, cel puţin patru astfel de cazuri, ce-i drept doar unul cu criminal în serie. Maniera în care a acţionat fiecare criminal în parte seamănă foarte mult cu „metodele” lui Gheorghe Dincă. Atâta doar că amintitele crime nu au beneficiat de aceeaşi mediatizare precum cazul Caracal, motiv pentru care au rămas mult mai puţin în atenţia publicului.
Profesorul care şi-a mâncat, la propriu, o colegă de serviciu
Anesti Elefteriadis, un inginer din Galaţi care preda ca profesor suplinitor la Şcoala Generală nr. 2 (actualmente „Constantin Ghe. Marinescu”) din oraş a reuşit „performanţa” unică de a da un sens propriu expresiei „mâncătorie între colegi”. La începutul anului 1992, Elefteriadis (pe atunci în vârstă de 26 de ani) a reuşit să-şi ucidă o tânără colegă, pe care a tranşat-o ca pe un animal şi din care a mâncat o parte, până să fie prins, la circa două săptămâni de la comiterea crimei. Conform rechizitoriului întocmit de procurori, Anesti Elefteriadis a recunoscut cu seninătate fapta, invocând că a avut un moment de nebunie, în care o voce l-a somat să o violeze şi să o ucidă pe tânăra profesoară (pe care o invitase la el acasă, la o cafea) şi să-i mănânce sânii. Amănuntele crimei sunt realmente şocante, căci victima a fost omorâtă prin strangulare, apoi a fost ciopârţită. După aceea, criminalul a îndesat o parte din cadavru în frigider, iar restul, pentru care nu mai avea loc, l-a făcut pachete şi l-a plasat în mai multe containere de gunoi din oraş. De altfel, aşa a şi fost descoperită crima. Elefteriadis a fost condamnat la închisoare pe viaţă la scurt timp după ce a fost prins, misiunea judecătorilor fiind mult uşurată de faptul că ucigaşul a recunoscut totul, inclusiv că a mâncat o parte din victimă. El este considerat singurul român care, în ultimul secol, şi-a recunoscut făţiş preferinţele canibale. Anesti Elefteriadis a fost încarcerat mai bine de un sfert de secol în penitenciarul Rahova, loc unde a căpătat alură de luptător de K1.
„Am luat peste 20 de kilograme în aceşti ani de cand sunt în puşcărie. Şi m-am gândit că e bine să mă antrenez, să-mi transform grăsimea în muşchi”, a mărturisit el, calm, în faţa ziariştilor veniţi să asiste, acum câţiva ani, la un concurs demonstrativ de skandenberg organizat de campionul naţional la acest sport. În urmă cu opt ani, într-o vreme în care instanţele i-au refuzat sistematic cererile de eliberare condiţionată, Elefteriadis a învins România într-un proces intentat la CEDO, obţinând, în 2011, despăgubiri de 4.000 de euro, după ce judecătorii au concluzionat că s-a îmbolnăvit de fibroză pulmonară deoarece a fost obligat să împartă celula, ani de zile, cu deţinuţi fumători. În favoarea lui Elefteriadis au stat zecile de cereri prin care solicita, în perioada 1992-1999, să fie mutat într-o celulă de nefumători. Între timp, ajuns la 53 de ani, el a fost eliberat condiţionat din închisoare şi-şi trăieşte viaţa undeva în judeţul Constanţa.
Povestea de amor finalizată cu crimă şi cadavru tranşat
O crimă foarte asemănătoare cu cea săvârşită de Anesti Elefteriadis s-a produs la Galaţi în iunie 2019, protagoniştii fiind un bărbat şi o femeie trecuţi de mult de prima tinereţe. În plus, aici există numeroase asemănări cu cazul Caracal. Criminalul are un profil psihic asemănător celui al lui Gheorghe Dincă, crima a fost activată tot de o serie de frustrări sexuale, ba chiar există asemănări fizice şocante între cei doi indivizi. Omorul a avut loc în seara de 17 iunie (duminică), atunci când brăileanca Dumitra Plopeanu (67 ani) era în apartamentul din Galaţi al iubitului ei Vasile Tofan (75 ani). Se cunoscuseră pe internet, se plăcuseră, aşa că au decis să încerce câteva zile de amor nebun. La un moment dat, între cei doi a izbucnit un conflict. Amândoi erau beţi, iar femeia i-ar fi reproşat bărbatului că nu o satisface sexual. Din acest moment, totul a luat-o razna. Vasile Tofan i-a aplicat Dumitrei Plopeanu 12 lovituri de cuţit în zone vitale (gât şi torace) apoi, conştient de faptul că victima murise, a dus cadavrul în baie şi, în cadă, l-a tăiat în bucăţi. Culmea este că scandalul şi crima ulterioară s-au petrecut la doar câţiva metri de Secţia de Poliţie nr. 2 din Galaţi, într-un bloc în care toate apartamentele sunt locuite, la o oră cînd toată lumea era acasă, dar nimeni nu a observat nimic suspect. După cum a mărturisit în faţa procurorilor, apoi, Vasile Tofan a pus bucăţile de cadavru (practic, i-a tăiat mâinile, picioarele şi capul) în patru saci de rafie, după care a dus sacii, unul câte unul, în zona cimitirului Sf. Lazăr (în apropiere de centura ocolitoare a oraşului) şi i-a lăsat lângă un gard. Spera ca mirosul de putrefacţie să treacă neoservat, dată fiind apropierea cu cimitirul şi faptul că de regulă în zonă sunt multe resturi de câini morţi, care au fost loviţi de numeroasele tiruri ce trec cu viteză pe şoseaua de centură. După aceea, criminalul a făcut curăţenie în apartament şi a plecat într-un sat din judeţul Bacău, unde are o casă primită moştenire şi în care locuieşte din când în când. Un alt aspect interesant este că Dumitra Plopeanu era căutată din data de 16 iunie, atunci când sora ei a reclamat la Poliţia din Brăila că aceasta plecase de acasă, într-o destinaţie necunoscută, şi că nu mai răspundea la mobil. Probabil că Vasile Tofan nu ar fi fost prins prea curând dacă, la beţie, n-ar fi povestit, pe 19 iunie, unui cunoscut din satul băcăuan în care s-a refugiat, că a omorât-o pe brăileanca Dumitra Plopeanu. Tot pe 19 iunie, seara, a aflat şi Poliţia despre crimă, în urma unui apel prin 112 făcut de cel căruia criminalul i-a mărturisit totul. Omul a povestit că iniţial a crezut că prietenul lui de pahar spune minciuni pentru a-l impresiona, dar ulterior şi-a dat seama că totul ar putea fi real, iar el ar putea fi acuzat de tăinuirea oribilei crime. În noaptea de 19 spre 20 iunie poliţiştii au descins la locul indicat (zona cimitirului Lazăr din Galaţi) unde au găsit patru saci de rafie plini cu părţi din trupul victimei. Pus în faţa probelor, criminalul a recunoscut fapta. Este cercetat penal, în starea de arest, pentru omor deosebit de grav şi profanare de cadavre. Deşi are o vârstă destul de înaintată, Vasile Tofan riscă inclusiv pedeapsa cu închisoare pe viaţă, dată fiind maniera în care s-a întâmplat totul.
Petrică Ciucă, violator şi ucigaş în serie de copii
Povestea crimelor în serie din Galaţi, cărora le-au căzut victime patru băieţi cu vârste curpinse între nouă şi 13 ani, începe în primăvara anului 2001, cu o descoperire macabră. Cadavrele a doi băieţi de opt şi nouă ani au fost găsite în canalizarea prin care treceau conductele termice din apropierea Şcolii Generale nr. 13 din Galaţi, din cartierul Ţiglina 2. Prima concluzie a legiştilor a fost că trupurile neidentificate, aflate într-un stadiu avansat de putrefacţie, zăceau în canalizare de patru sau chiar cinci luni, probabil din preajma sărbătorilor de iarnă.La câteva zile distanţă, într-o canalizare aflată la câteva sute de metri de locul primei descoperiri, avea să mai fie găsit cadavrul unui băiat în vârstă de 10-11 ani. Mai mult decât atât, către sfârşitul anului 2001 a mai fost găsit un cadavru, de data aceasta al unui băiat de 12-13 ani, într-un cămin de canalizare abandonat din zona Portului. Canalizarea în care au fost găsite trupurile. FOTO dosarul cauzei Concluziile legiştilor au fost şocante: toţi băieţii găsiţi morţi fuseseră violaţi. Mai mult decât atât, medicii au avansat ipoteza că violul s-a produs inclusiv după moartea victimelor. Misiunea procurorilor se anunţa, însă, ca fiind una extrem de dificilă. În primul rând nu era cunoscută identitatea victimelor. Gradul destul de avansat de putrefacţie şi lipsa unei aparaturi criminalistice performante a dus la blocarea anchetei. La un moment dat, se părea că investigaţia se îndreaptă spre un punct mort, când la circa cinci săptămâni de la prima descoperire macabră la Poliţie s-a prezentat un tânăr de 22 de ani, pe nume Petrică Ciucă, care a recunoscut patru crime. Interesant este că Petrică Ciucă recunoştea doar violarea şi uciderea celor doi băieţi găsiţi lângă Şcoala nr. 13, nu şi a celui găsit la câteva sute de metri distanţă, şi nici a celui găsit în Port. În schimb, ucigaşul avea să mărturisească o altă crimă, pentru care nu a fost găsit niciodată cadavrul. Foarte calm, Petrică Ciucă a povestit anchetatorilor că era vorba despre fratele unui fost coleg de şcoală cu care se afla în conflict şi pe care a vrut să se răzbune. El a afirmat că l-a răpit pe băieţelul în vârstă de 13 ani, pe nume Tudorel Popa, că l-a violat, apoi l-a ucis. A descris exact hainele în care era îmbrăcat copilul (aceleaşi în care dispăruse de acasă), povestind că, în seara de 8 ianuarie 2000, a mers cu el într-o canalizare situată în apropierea Spitalului Militar din Galaţi, unde au întreţinut relaţii sexuale şi că apoi l-a sugrumat cu mâinile. Atitudinea criminalului în faţa anchetatorilor a fost de natură să şocheze. Specialiştii în criminalistică au consemnat faptul că Petrică Ciucă a considerat firesc să-şi violeze şi să-şi ucidă victimele, dat fiind că dorea să se răzbune pentru traumele suferite în copilărie. Ciucă le-a declarat procurorilor că în copilărie fusese violat şi fusese supus la perversiuni sexuale într-un tren, de către un bărbat necunoscut. El ar fi povestit părinţilor ceea ce i se întâmplase, însă aceştia nu l-au crezut, iar acest lucru i-a amplificat furia, după cum scrie negru pe alb în declaraţia lui Ciucă ataşată la dosar. Potrivit procurorilor, criminalul nu şi-a lăsat victimele în viaţă nu de teamă că ar putea fi descoperit, ci pentru că dorea să amplifice suferinţa famiilor acestora. „Vroia să facă răul cât mai mare”, se consemnează în expertiza psihiatrică a lui Ciucă.
Gogu Măcelarul a intrat în manualele de criminalistică
Gălăţeanul Grigore Palade (în vârstă de 38 de ani la comiterea faptelor), zis „Gogu Măcelaru”, a reuşit, în anul 2001, să intre în „clubul” celor mai mari criminali români, după un incident ce părea banal, dar care a degenerat într-o înşiruire de fapte ce pare desprinsă dintr-un film de groază. Nu este o întâmplare, deci, că modul în care a acţionat „măcelarul” din Galaţi a ajuns să stea acum la baza unor lucrări de specialitate în domeniile psihiatriei şi criminalisticii, care-i ajută pe anchetatori să desluşească mai lesne mecanismele care stau la baza faptelor comise cu violenţă extremă. Temeinica anamneză întocmită de procurori în dosarul crimei arată că, surprinzător, Grigore Palade, zis „Gogu”, părea să fie un om cât se poate de normal. În vârstă de 38 de ani, el avea o familie reuşită, doi copii, un serviciu stabil şi o mulţime de prieteni. „Nu avea un comportament social deviant, specific persoanelor înclinate spre crimă”, aveau să concluzioneze psihologii în timpul anchetei. Bizar, însă, cu toate că nu se încadra în tiparele psihologice ale unui criminal, ceva a întors pe dos creierul lui Palade, în ziua de 13 iunie 2001. Omul prietenos şi liniştit a devenit, dintr-o dată, capabil de o crimă atroce, cum nu prea se mai pomenise până atunci în România. Apoi, după ce a fost capturat, Gogu a devenit acelaşi individ de dinainte, de parcă totul s-ar fi resetat în mintea lui, iar episodul de violenţă extremă nu s-ar fi produs niciodată. Concluzia principală a celor care au anchetat cazul din toate perspectivele este bună de introdus în lucrările de căpătâi despre efectele catastrofale ale consumului de alcool asupra personalităţii umane, căci de la băutura în exces s-a pornit toată nebunia. Anchetatorii au stabilit că evenimentul sângeros a pornit de la o rutină banală: lui Grigore Palade îi plăcea să joace table, deseori, prietenul lui Costică Ghenea (40 de ani). Acesta din urmă locuia singur într-o casă de pe strada Războieni din Galaţi. Ghenea, care era un mare amator de jocuri de noroc, mai ales de poker, se lăsase de serviciu de ceva vreme, după ce soţia lui plecase la muncă în Spania şi-i trimitea de acolo bani în mod regulat. Jocurile de table erau frecvente între cei doi, cărora li se alăturau uneori şi alţi amici. „Gamerii” cumpărau o sticlă de tărie sau câteva beri şi se întâlneau în casa lui Ghenea, unde băteau zarurile până seara târziu. Se juca uneori şi pe bani, tocmai de la acest „stimul” a pornit, până la urmă, grozăvia. Enervat la culme de faptul că Palade îi câştigase o sumă oarecare la joc (echivalentul a circa 20 de dolari), Ghenea i-a cerut banii înapoi. Însă Palade a refuzat acest lucru, aşa că gazda a început să-l înjure şi să-l îmbrâncească afară din casă. Amândoi erau beţi. În timp ce se ciondăneau şi îmbrânceau, Ghenea a înhăţat un cuţit de pe masa din bucătărie şi a început să îl ameninţe pe Palade. Apoi totul a luat-o razna. Pe baza conexării probelor şi a mărturiilor, anchetatorii au stabilit că Palade a reuşit să ia cuţitul din mâna lui Ghenea şi, într-un moment de furie oarbă, a început să-l înjunghie în mod repetat. Conform raportului medico-legal, au fost cel puţin zece răni, dintre care trei foarte grave: au atins un plămân, inima şi mai multe vase de sânge importante ale victimei. Procurorul Dumitru Hagiu, cel care a anchetat crima, declara, la vremea respectivă, că, de fapt, Costică Ghenea a murit în doar câteva secunde dar că, bizar, a rămas în picioare, sprijinit de zid. Acela a fost momentul în care în mintea lui Grigore Palade s-a produs declicul ciudat, vecin cu nebunia. După cum avea să declare psihologilor (el a fost dus la Institutul „Mina Minovici” pentru o expertiză detaliată), era îngrozit de gândul că prietenul lui refuză să moară şi că se va răzbuna pe el crâncen. Aceasta a fost momentul care l-a determinat să facă gestul oribil care a îngrozit toată România: şi-a tranşat pritenul ca pe un animal la abator. După aproximativ două ore de la crimă, Palade (care între timp zăcuse într-o stare de leşin vecină cu coma, ca efect al beţiei şi al şocului) s-a apucat să-şi taie prietenul în bucăţi, folosind un topor şi un cuţit. Descreierea din rechizitoriu a momentului, bazată pe mărturia ucigaşului şi pe concluziile legiştilor, are darul de a îngrozi. „A aşezat jos, pe hol, cadavrul victimei şi a început să îl tranşeze precum un măcelar. I-a tăiat, pe rând, picioarele şi mâinile, i-a secţionat organele genitale şi i-a scos organele interne (…). Apoi a despărţit capul de trunchi şi l-a aşezat într-un lighean, pe care l-a învelit cu mai multe haine. (…) A aşezat bucăţile de cadavru în două pungi de plastic şi într-o valiză, după care a încercat să ascundă toate urmele crimei. (…). A spălat gresia de pe hol, cada şi chiuveta, dar nu a reuşit să înlăture urmele de sânge de pe pereţi. (…) Înainte să părăsească imobilul, a sustras o sumă de bani şi mai multe bijuterii din aur din casa victimei, după care a plecat în grabă, uitând să îşi ia de pe masuţa din hol mai multe documente cu care venise” – Rechizitoriu. După ce a tranşat cadavrul, criminalul a pus părţi din corp (circa o treime din tot) în trei pungi pe care le-a abandonat, pe rând, în mai multe containere de gunoi din oraş. Totul avea să iasă la iveală la nici 24 de ore de la comiterea crimei, în data de 14 iunie 2015, atunci când un cerşetor care obişnuia să scurme prin containere după diverse lucruri a descoperit la circa un kilometru de locul crimei, într-un tomberon din cartierul Ţiglina 3, o pungă cu carne din care a căzut un penis uman. Cerşetorul s-a speriat teribil şi a început să ţipe, alertând locatarii din zonă, iar unul dintre aceştia a chemat Poliţia. Veniţi la faţa locului, criminaliştii aveau să descopere că în pungă se aflau nu doar organele sexuale ale unui om, ci şi inima, un rinichi, un plămân, plus câteva haine îmbibate cu sânge. Deoarece era foarte clar că erau părţi dintr-un cadavru, a fost pornită imediat o operaţiune de verificare a tuturor pubelelor din Galaţi. Aveau să se mai găsească două pachete, care conţineau bucăţi de intestine, ficatul şi alte părţi de organe. Rămânea de stabilit doar de unde proveneau aceste bucăţi de cadavru, dat fiind că, deocamdată, nu fusese semnalată nicio dispariţie recentă. Răspunsul avea să vină în mai puţin de 24 de ore, de la familia lui Costică Ghenea. Pe 14 iunie, după lăsarea întunericului, fratele victimei, îngrijorat că Ghenea nu îi răspunde la telefon, s-a dus la el acasă şi, după ce a bătut minute întregi la uşă, a simţit parcă un miros de cadavru în putrefacţie. Deoarece toate uşile şi geamurile erau bine închise a decis să anunţe poliţia, presimţind că s-ar fi putut întâmpla ceva rău. Poliţiştii veniţi la faţa locului în prima fază (seara) nu au considerat că ar fi neapărat ceva suspect, aşa că oamenii legii au intrat în locuinţă de-abia a în dimineaţa zilei de 15 iunie, la insistenţa rudelor victimei. Poliţiştii au spart uşa imobilului, loc unde au descoperit, cu oroare, restul trupului lui Costică Ghenea. Bucăţile de cadavru erau împachetate în celofan şi băgate într-o sacoşă şi două genţi de voiaj. Conexiunea cu resturile de cadavru găsite la gunoi fiind făcută, mai rămânea să se afle doar cine este criminalul, misiune care a durat doar câteva ore. Unul dintre prietenii lui Ghenea, care aflase de tragedie, a povestit poliţiştilor că îl văzuse pe acesta în urmă cu câteva zile (în ziua morţii; conform expertizei legiştilor) împreună cu Grigore Palade. Descinderea la domiciliul acestuia din urmă avea să confirme suspiciunile: Palade dispăruse de acasă de două zile. Luate la întrebări, rudele aveau să recunoască faptul că acesta le spusese că vrea să se ducă Italia. Gogu Palade ştia că nu avea cum să iasă legal din ţară şi că sunt şanse să fie deja dat în urmărire, aşa că, după o călătorie epuizantă cu trenul şi „la ocazie” pe ruta Galaţi-Bucureşti- Oradea, a încercat cu disperare să găsească o călăuză care să-l ducă ilegal în Ungaria. Trecuseră deja zece zile de la crimă. Deghizat în autostopist, a apelat la un şofer de TIR, însă acesta văzuse deja la televizor o ştire cu semnalmentele criminalului (care se potriveau perfect cu ale „clientului”), aşa că a anunţat Poliţia. Palade a fost săltat ca din oală, încătuşat şi trimis la Galaţi. Cu toate că în prima fază el a negat că ar avea vreo legătură cu crima, în cele din urmă el a recunoscut fapta. A fost condamnat, în 2003, la închisoare pe viaţă şi, cu toate că a recunoscut ceea ce a făcut, Palade a apelat ulterior la toate tertipurile juridice posibile pentru a lungi procesul. A atacat sentinţa inclusiv la CEDO, pe motiv că totul i-ar fi fost înscenat şi că ancheta a fost abuzivă, ba chiar a făcut contestaţie la executare şi a solicitat întreruperea pedepsei pentru tratament psihiatric de specialitate. Însă toate solicitările i-au fost respinse fără ezitare de către judecători, care au considerat că nu pot să-l lase în libertate, sub niciun pretext, pe autorul unei crime atât de violente.
Sursa: Adevărul