Patron timișean, tăiat în faţa localului după o ceartă cu un vecin

201

Scenă violentă, marţi după-masă, în cartierul Cotu Mic din Lugoj. Un lugojean care ar fi consumat băuturi alcoolice a fost deranjat de faptul că în apropiere de un local un tânăr tăia lemne cu un utilaj care făcea zgomot. Potrivit cetateanul.ro, bărbatul l-a ameninţat pe tânăr că îl înjunghie dacă nu opreşte maşinăria.

După ce l-au potolit, angajaţii barului şi alţi oameni de pe stradă l-au chemat pe patronul localului, care a încercat la rândul său să îl liniştească pe lugojeanul supărat. Într-un final, acesta l-a atacat cu un cuţit pe patronul barului, care a ajuns la spital.

„Din primele cercetări, reiese că în faţa unui local situat pe strada Pongratz ar fi avut loc o altercaţie spontană, între un bărbat de 57 de ani şi administratorul unui local, în vârstă de 36 de ani. În urma acesteia, cel din urmă ar fi suferit răni în zona axilară şi zona lombară, partea stângă, care par să fi fost provocate cu un obiect ascuţit”, a declarat pentru Cetăţeanul Mirela Drăghicioiu, purtător de cuvânt IPJ Timiş.

Poliţiştii sosiţi la faţa locului l-au identificat pe atacator şi l-au reţinut. Agresorul a fost condus la sediul Poliţiei Lugoj, urmând a fi întocmite actele procedurale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe, pentru continuarea cercetărilor.

Sursa: cetateanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.