Păstrarea vie a tradițiilor și obiceiurilor, priorități pentru o comună de lângă Timișoara. Foto-Video

506

Prima duminică din octombrie a adus nu numai soare la Dumbrăviţa, ci şi 2 mari evenimente care au şi un numitor comun. Este vorba despre Ruga catolică, ce s-a sărbătorit în prima duminică din octombrie și despre concursul de gastronomie, unde au participat atât reprezentanţi din Zitişte, cât şi din Dumbrăviţa, care au pregătit reţete de brogacs.

Acţiunea a început la orele 10.30 când s-au demarat pregătirile brogacs-ului la mai multe cazane, din reţete ţinute secret şi păstrate din moşi strămoşi. Între timp, la biserica catolică s-a ținut slujba de duminică, atât în limba maghiară, cât şi în româneşte, aceasta terminându-se la orele 14.00. La ieşirea din biserică, credincioşii au fost întâmpinaţi cu ţuică, prăjituri pregătite de gospodinele din Dumbrăviţa, dar şi cu muzică şi dansuri maghiare, ocazie cu care s-a sărbătorit ruga maghiară, apoi s-a trecut la degustarea gulaşului. Reprezentantul sârbilor din Zitişte, viceprimarul Ionel Filip care a fost prezent, alături de reprezentanţi ai românilor sârbi din Zitişte, a spus câteva cuvinte despre zona în care trăieşte.

„Primăria Zitişte, este o primărie subdezvoltată, cu 16.000 de locuitori, cu o suprafaţă de 525 kmp, 48 000 ha, pământ arabil, formată din 12 sate, românii reprezentând 19% din populaţie, iar maghiari , cam 20%. Am mai avut două proiecte, unul cu Politehnica Timişoara şi altul cu Săcălazul. Pentru noi ca primărie astfel de proiect este binevenit, fiindcă primim banii de la UE, şi noi contribuim doar cu 15%. Scopul proiectului este de păstrare a tradiţiilor, a identităţii şi a culturii. La aceste activităţi culturale participă şi sârbi , şi români , şi maghiari.”, a spus viceprimarul.

Concurenții care au pregătit tocăniță sau alte bunătăți, au venit cu rețete proprii păstrate de la bunici sau provenite din familii tradiționale din Banatul istoric, cu arome si ingrediente originale. Participanții s-au bucurat de vremea frumoasă în prima zi de octombrie și au savurat delicioasele tocănițe preparate de bucătarii sârbi și români.

„Astăzi (n.r. duminică) la noi este un concurs de gastronomie, în care participanţi din Zitişte şi din Dumbrăviţa pregătesc diferite reţete de bogracs. Publicul va fi juriul care va decide câştigătorul, după ce va gusta din preparatele ce le-am pregătit. Proiectul are opt etape, patru etape la noi şi patru etape la Zitişte. Aceste concurs de gastronomie este prima etapă, mai urmează altele trei, printre care şi o tabără la Valea lui Liman, unde vor participa 100 de persoane de la noi şi de la Zitişte”, a spus primarul comunei Dumbrăviţa, Victor Malac.

Proiectul dintre Dumbrăviţa şi Zitişte este un proiect transfrontalier, bazat pe cultură, cu mai multe schimburi culturale.Următorul eveniment culinar se va desfășura la Hetin (Serbia) și va avea profil de festival al clătitelor. Valoarea totală a proiectului este de 264.610,54 euro, din care contribuția Uniunii Europene este de 224.918,95 euro, comuna Dumbrăvița are alocată suma de 117.364,63 euro Implementarea proiectului a inceput în 16.05.2017 și se va încheia în 15.05.2018.

Cu ocazia acestui proiect a fost achiziţionată o scenă cu instalaţia de sonorizare şi de lumini pentru Dumbrăviţa, iar cei din Zitişte, unde există 12 sate, îşi vor reabilita căminele culturale şi achiziţiona mobilierul necesar.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.