10.1 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

Pași hotărâți spre Brandul turistic al Timișului

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș vă informează asupra parcurgerii primei etape din procesul de definire a brandului de turism al județului Timiș.

Dată fiind importanța acestui demers, pentru profesionalizarea și dezvoltarea viitoare a turismului timișean și din dorința de a beneficia de un brand asumat și susținut atât de actorii din turismul județean cât și de toți cei interesați de dezvoltarea județului, în cadrul primei etape de lucru, am inițiat o consultare largă, pe baza unui chestionar complex, a tuturor primăriilor din județ. Acolo unde în urma alegerilor din 27 septembrie 2020 s-au schimbat primarii vom solicita un răspuns și din partea noilor edili.

Au fost, de asemenea invitați să răspundă chestionarului un număr de 95 stakeholderi din Timiș, cum sunt: unități de învățământ superior cu profil turistic, asociații profesionale, agenții de turism, unități reprezentative de cazare, ONG-uri, instituții de cultură și artă, Asociația Timișoara ́2021, intituțiile reprezentative ale cultelor, ARD Vest, Infocentre turistice, etc.

Este o consultare fără precedent, iar rezultatele sunt mulțumitoare și reprezentative, contribuind la definitivarea acțiunii de audit de brand. Așa cum am mai declarat, brandul se referă, în egală măsură, la destinația Timiș, așa cum o știm astăzi, dar și la cea spre care trebuie să tindem în viitorul apropiat. Strategia de brand ne va indica modul în care ne vom poziționa pe piața internă și internațională, principiile, valorile și propunerea brandului, profilul vizitatorilor reprezentativi pentru grupurile-țintă definite (buyer personas) și pietele țintă din țară ș din străinătate. Brandul va surprinde, clar și concis, quintesența Timișului ca destinație turistică, adică, ceea ce reprezintă sufletul și spiritul acestor locuri, ceea ce eventual ne diferențiază de alte destinații și ne poate asigura un avantaj competițional pe piața internă și internațională.

În prezent este în derulare o altă consultare, la fel de importantă, a celor mai importante agenții de turism românești din toată țara, care operează în domeniul incomingului și a turismului intern. Aceste consultări vor întregi tabloul operațiunii de audit (cercetare) de brand, care va furniza, odată încheiat, elementele necesare pașilor următori. Ne-am propus ca până în jurul datei de 25 octombrie să fie finalizate etapa de cercetare și cea de definire a elementelor esențiale ale brandului, urmând ca după aceea să intrăm în faza de creație, pentru definirea elementelor vizuale ale brandului și elaborarea manualului de brand. Ne dorim ca întregul proces să se încheie cel mai târziu până spre finele lunii noiembrie, astfel încât să putem prezenta rezultatele finale cu ocazia zilei de 1 decembrie 2020.

„REVOLUȚIE, TRADIȚII ȘI ART-NOUVEAU”

„Am selectat, pentru Dvs. câteva dintre răspunsurile la întrebarile cu impact sporit, pentru succesul demersului nostru, menționând că ele confirmă așteptările noastre și întăresc legitimitatea și necesitatea demersului de definire a brandului turistic al județului Timiș, brand care include, așa cum este firesc și Timișoara, destinația stindard a turismului timișean. Până în prezent s-au primit 68 de chestionare, din care 49 de la primării și 19 de la stakeholderi. De remarcat ca 55,9 % dintre persoanele care au completat chestionarul au vârste de până la 40 de ani.

La întrebarea: “Care cuvinte vi se par cele mai potrivite, pentru a caracteriza județul Timiș?”, în top 3 se regăsesc: REVOLUȚIE, TRADIȚII și ART-NOUVEAU. Cei mai mulți consideră că atributul cel mai potrivit pentru a descrie județul Timiș și în concordanță cu imaginea sa este DINAMIC, iar trăsătura definitorie a timișeanului este MULTICULTURALITATEA.

Topul personalităților timișene are ca lider autoritar pe TRAIAN VUIA, iar muzica reprezentativă pentru județ este considerată a fi cea POPULARĂ. Care este Starea pe care ar trebui să o resimtă oaspeții nostri atunci când vin în Timiș?
Conform celor mai multe păreri este BUCURIA. In privința unui simbol reprezentativ pentru județ, cele mai multe opțiuni au fost pentru: CETATE, REVOLUȚIE sau HORĂ.
La întrebarea “Ce vă lipsește în localitate pentru a deveni o destinație turistică atractivă?” cei mai mulți au nominalizat lipsa PROMOVĂRII, urmată de lipsa INVESTITORILOR ÎN TURISM și ȘCOLARIZAREA DE SPECIALITATE. Intrebați ce i-ar ajuta să devină o localitate turistică atractivă, majoritatea au indicat: INVESTITORI ÎN TURISM și MĂSURI PENTRU INCURAJAREA TURISMULUI, urmate de INFRASTRUCTURA BUNĂ, OFERTA CULTURALĂ BOGATĂ și OFERTA GASTRONOMICĂ.

Referitor la factorii care ar putea ajuta la dezvoltarea turistică a Timișului, cei mai mulți au indicat: „Definirea brandului și pozitionarea pe piață”, „Renovarea urgentă a clădirilor de patrimoniu” și „Incurajarea investițiilor în turismul rural”.

Ca cele mai atrăgătoare produse turistice, pentru turiștii români și străini, au fost propuse următoarele: Turism agro-rural, Turism cultural, Turism gastro-viticol, Vizite pentru tradiții și evenimente, Circuite turistice, Business Travel, Turism activ și de sănătate, Pelerinaj religios.

Ne bucură faptul că niciun participant la consultare NU consideră că Timișul NU poate atrage turiști români și străini. Intrebați care sunt județele din care putem atrage turiști români, cei mai mulți dintre repondenți au optat, în ordine, pentru: MUNICIPIUL BUCUREȘTI, urmat de ARAD, CARAȘ-SEVERIN și HUNEDOARA.

In ce privește țările străine din care își doresc turiști, 66,2 % au optat pentru GERMANIA, care este cea mai râvnită piață externă. Aceasta este urmată, în ordine, de: SERBIA, AUSTRIA, SUA, ANGLIA, UNGARIA și ITALIA. Cei mai mulți repondenți sunt convinși că Tradițiile, cultura și obiceiurile locale, festivaluri și evenimente fac din Timiș o destinație culturală de top, iar Podgoriile, berea, folclorul vibrant și gastronomia sunt principalele noastre atuuri.

89,7 % cred că Timișul poate deveni o atractivă destinație turistică.
83,8 % cred că oferta nostră turistică nu este mai prejos decât cea a județelor vecine.
86,8 % își doresc să devenim o destinație de top și sunt dispuși să activeze în acest sens.
1 repondent nu crede că Timișul va deveni o destinație turistică și atrage foarte multi turiști.

Nici un repondent nu a ales opțiunea: “Nu îmi doresc să devenim o destinație de top și nu voi activa în această direcție. Vă reamintim că Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș a demarat în luna septembrie 2020mprocesul de realizare a strategiei de brand turistic al județului Timiș în colaborare cu Simons Land SRL, proces care urmează să se încheie la finalul lunii noiembrie 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Călin Georgescu, inginer agronom, despre nașterea prin cezariană: „peste 90% sunt bolnave”. Declarațiile din cauza cărora până și AUR s-a dezis de numele său

Călin Georgescu, aflat pe primul loc în turul 1 al alegerilor prezidențiale, este de părere că nașterea prin cezariană este o tragedie. „Noi nu mai...

Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia din fruntea PSD. Ce va urma la vârful partidului, după rușinea de la alegerile prezidențiale

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, le-a spus luni dimineața mai multor lideri PSD că demisionează din fruntea partidului după ce numărătoarea oficială a indicat că...

Citește și :