Pasarela Îndrăgostiților din Timișoara intră în reabilitare

246

Autoritățile din Timișoara se pregătesc să reabiliteze pasarela de la Parcul Copiilor, cunoscută și ca Pasarela Îndrăgostiților. Pentru studiul de fezabilitate și proiectare s-a lansat deja licitația.

Primăria Timișoara oferă 32.100 de lei, fără TVA, firmei dispuse să întocmească toate documentele necesare modernizării pasarelei. Proiectul tehnic trebuie să includă și caietul de sarcini și detaliile de execuție.

După desemnarea unui câștigător, firma respectivă va avea la dispoziție 165 de zile – 5 luni și jumătate – pentru a întocmi documentele tehnice. Costul reabilitării Pasarelei Îndrăgostiților va fi suportat de bugetul local. Poiectanții interesați pot depune oferte până în 6 februarie, la ora 15:00.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.