Un studiu de fezabilitate pentru modernizarea Pasarelei Îndrăgostiților – aflată într-o stare avansată de degradare – a fost trimis la Comisia Tehnică a Primăriei Municipiului Timișoara pentru a obține ultimul aviz. După obținerea acestuia, indicatorii tehnico-economici vor fi supuși votului Consiliului Local, acesta fiind ultimul pas înaintea lansării licitației de execuție.
„Unul din podurile pietonale ale Timișoarei trebuie refăcut. Pasarela Îndrăgostiților a fost construită acum trei sfert de secol și nu a mai fost reabilitată de atunci. A sosit clipa să o transformăm într-un pod pietonal modern. Acum finalizăm un ultim pas important, aprobarea documentației și a indicatorilor, avem avizele necesare și trecem cu investiția în plenul Consiliului Local. Accelerăm pe cât putem procesul ca să lansăm licitația de proiectare plus execuție și să începem și aici lucrările”, transmite viceprimarul Ruben Lațcău.
Pasarela Îndrăgostiților este situată peste Canalul Bega, a fost construită în 1949 și este utilizată pentru a conecta Parcul Copiilor (malul drept) și Parcul Regina Maria, respectiv intersecția dintre bd. Corneliu Coposu și str. H. Pestalozzi (malul stâng).
În prezent, pasarela pietonală se află într-o stare avansată de degradare. Din acest motiv, specialiștii au recomandat demolarea acesteia și construirea unei pasarele noi. Noua pasarelă trebuie să îndeplinească cerințele de dimensiune și portanță necesare pentru circulația pietonală, în conformitate cu reglementările în vigoare. În plus, noua pasarelă trebuie să permită trecerea liberă a ambarcațiunilor de agrement sau transport public de persoane pe Canalul Bega.
Noua pasarelă va fi construită dintr-o structură de oțel-beton, având o formă simplă și armonioasă. Aceasta va fi mai lată și mai spațioasă decât cea veche, va fi iluminată arhitectural și va avea puncte de belvedere lângă rampele de acces pentru a nu restricționa circulația pe pod.
Din motive de siguranță, accesul pe Pasarela Îndrăgostiților va fi închis complet începând cu data de 11.04.2023, conform deciziei comisiei de circulație.