Pașaportul cultural face educație culturală și prin cultură. Video

348

O inițiativă menită să antreneze tineretul la evenimente diferite față de ce văd de obicei, pornită acum trei ani în urmă, prinde contur tot mai robust. Anul acesta a ajuns la ediția a treia sub sloganul de „Educație culturală și prin cultură!”.

Ce își propune Asociația Culturală Kratima? Simplu. Sensibilizarea publicului tânăr față de cultura de calitate.

Față de anii trecuți sunt și câteva noutăți evidente în acest proiect.

PAȘAPORT CULTURAL dezvoltă abordări noi, adaptate la noi categorii de public (copii din zone izolate și defavorizate cultural) și de beneficiari direcți (elevi din învățământul profesional tehnic).

Manifestările au început deja pentru cei mai tineri din data de 7 noiembrie. În cadrul parteneriatului dintre Asociația Culturală Kratima și ISTS Avignon (Institut Supérieur pour les Techniques du Spectacle) de la Avignon (Franța), am (re)descoperit lumea de dincolo de scenă. Fabrice Bongiorni și Christophe Dubois, specialiști ai acestui Institut, au venit la Timișoara, s-au întâlnit cu tehnicienii și directorii teatrelor timișorene, precum și cu conducerea Colegiului Tehnic „Henri Coandă”.

Obiectivul pe termen scurt al acestei vizite este organizarea unei formări destinate tehnicienilor din domeniul artelor scenei, în 2018. Partener: Asociația TIMIȘOARA 2021.

Obiectivul pe termen lung este înființarea, în cadrul Colegiului Tehnic „Henri Coandă”, a unei secții care să formeze tehnicieni pentru „backstage” – inițiativă în premieră națională!

Din data de 20 și până în 25 noiembrie continuă cu PAȘAPORT CULTURAL – HIGH SCHOOL – Așteptare sau nerăbdare?
A fost și va fi vorba despre:
– Despre mituri, de la Platon, la Ulise, despre așteptare și nerăbdare, despre analiză, despre alegeri… alături de mai bine de 180 de tineri frumoși, curioși și deștepți, de la mai toate liceele timișorene.
– De dascăli dedicați, interesați de evoluția bună a tinerilor și de promovarea valorii culturale.
– Și de cea mai iubită „profă de comparată din sud-estul Europei”, cel puțin de 20 de ani încoace, Adriana Babeți, „acompaniată” de invitații săi: Claudiu Mesaroș (Facultatea de Științe politice, filosofie și științe ale comunicării), Marian Rădulescu (critic de film) și Raluca Bembe (profesor de engleză, drd.)

În fiecare zi, de la 14.30 la 16.30, întâlniri minunate, menite să le deschidă tinerilor inima și mintea spre cultură și spre alegeri culturale făcute cu discernământ. Gazde: Cafeneaua ZAI și „Două Bufnițe”.

25 noiembrie । PAȘAPORT CULTURAL – MARATON
Maraton de spectacole la Liceul Teoretic „Ioan Dragalina” din Oravița, pentru copiii localnici „Dacă muzica ar fi o poveste” – „Copacul care cântă” – „Bucurii simple” Muzică live, interpretată de muzicieni ai Operei Române și ai Filarmonicii din Timișoara.
Actori de la Naționalul timișorean sau tineri în formare (de la CNA „Ion Vidu”): Mirela Puia, Adrian Jivan, Andrei Iurcu, Marina Faltinschi.
Tot sâmbătă, 25 noiembrie, la Teatrul Vechi din Oravița, are loc ultima întâlnire din cadrul PAȘAPORT CULTURAL „High school”, alături de Doamna Adriana Babeți. Deplasarea tinerilor timișoreni la Oravița, se va lăsa și cu vizitarea gării și a farmaciei montane din Oravița, primele înființate în România, dar și a „satului de artiști” Socolari și a galeriei TAJO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.