Se fac pași mărunți pentru realizarea subpasajului Solventul și a podului aferent peste Bega. S-a primit un aviz mult așteptat pentru a începe săpăturile, dar mai trebuie finalizată licitația.
„În cazul subpasajului avem aviz de la CFR național, după ce am stat în avizare vreme de jumătate de an și în săptămânile următoare proiectul va fi depus pentru autorizația de construiție. Licitația pentru podul peste Bega este în curs de adjudecare. Deci, oferta tehnică și oferta economică au fost redactate, suntem în comunicare cu ANAP și cel mai proabil la începutul lunii august vom desena câștigătorul licitației pentru SF și proiectare drum și pod peste Solventul. Pe unul se va începe execuția anul acesta, pe unul anul viitor”, a explicat Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.
Termenele de execuție sunt de doi și trei ani. Asta însă după începerea lucrului efectiv.
„Solventul are 2 ani de execuție, subtraversarea, iar podul cel mai probabil 3 ani de execuție, undeva la 2 ani și jumătate”, a mai spus Lațcău.
Autoritățile locale caută încă surse de finanțare pentru Solventul. Speră să primească bani prin PO-ul viitor. Este nevoie de mai bine de 100 de milioane de lei pentru realizarea pasajului.