AUR crește în sondaje, partidul lui George Simion ajungând la 20,6%, potrivit unui sondaj INSCOP realizat în ianuarie. Cu acest scor AUR se clasează pe locul doi în topul preferințelor electoratului, după PSD care înregistrează totuși o ușoară scădere în prima lună a lui 2022.
Astfel, social-democrații sunt creditați cu o intenție de vot de 34,3% față de 36% în decembrie. Potrivit INSCOP, și PNL e în scădere, având în ianuarie o intenție de vot de 16,6% față de 17% în luna precedentă.
USR înregistrează în schimb o ușoară creștere, de la 12,1% la 12,5%.
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group, în perioada 11-18 ianuarie 2022, datele fiind culese prin metoda CATI (interviuri telefonice). Volumul eșantionului a fost de 1162 de persoane, iar eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9 %, la un grad de încredere de 95%.
Creșterea susținută a AUR în sondaje a fost inregistrată și de Avangarde, potrivit sondajului realizat în decembrie, partidul lui Simion având cea mai mare cotă din ultimul an.