Parlamentul i-a dat mână liberă! Theresa May poate declanşa oricând Brexitul! Când se va produce evenimentul?

703

Parlamentul britanic a aprobat luni seara proiectul de lege privind Brexitul, fapt care va permite guvernului condus de conservatoarea Theresa May să activeze procesul de ieșire a Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Camera Lorzilor a acceptat legea așa cum a fost votată în cursul serii și de Camera Comunelor, fără amendamentele pe care le introdusese cu câteva zile în urmă ce vizau protejarea celor trei milioane de cetățeni europeni care trăiesc în Regatul Unit și acordarea ultimului cuvânt parlamentului în privința acordului final cu Bruxelles-ul.

Purtătoarea de cuvânt a opoziției laburiste în Camera Lorzilor, Dianne Hayter, a declarat că formațiunea sa a renunțat să prelungească procedura de adoptare a legii odată ce majoritatea conservatoare din Camera Comunelor a arătat clar că „Guvernul nu va ceda”.

În ultimele zile s-a speculat că șefa guvernului ar putea activa chiar marți articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care declanșează Brexitul, însă purtătorul său oficial de cuvânt a exclus această variantă luni după-amiaza.

Acesta a indicat că Theresa May va aștepta să facă acest pas până la finalul lunii, termenul maxim pe care ea însăși l-a fixat pentru a notifica Bruxelles-ul privind ieșirea Regatului Unit din UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.