Parlamentul European: „Femeile trebuie să câştige mai puţin decât bărbaţii, întrucât sunt mai slabe, mai mici şi mai puţin inteligente!”

308

Reprezentanţii Parlamentului European au anunţat joi după-amiază lansarea unei anchete interne cu privire la comentariile misogine ale europarlamentarului polonez Janusz Korwin-Mikke. Acesta a susținut într-o dezbatere că femeile ar trebui să câștige mai puțin pentru că sunt ”mai slabe, mai mici şi mai puţin inteligente” decât bărbații.

”Desigur că femeile trebuie să câştige mai puţin decât bărbaţii, întrucât ele sunt mai slabe, ele sunt mai mici şi mai puţin inteligente, ele trebuie să câştige mai puţin, asta este”, a declarat Korwin-Mikke. Europarlamentarii au cerut imediat sancţionarea lui Korwin-Mikke, care este preşedintele unei formaţiuni conservatoare poloneze, dar nu este afiliat niciunui grup parlamentar din PE.

”Asemenea declaraţii cu siguranţă încalcă principiile fundamentale ale egalităţii de gen din această instituţie”, a declarat liderul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor, Gianni Pittella. Ancheta cu privire la utilizarea unui discurs al urii s-ar putea încheia cu o amendă sau o suspendare temporară a lui Korwin-Mikke.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.